Încă un protest pe 10 august. Manifestanții anunță că vor merge la Parchetul General: "Solicităm o întrevedere cu Gabriela Scutea sau Bogdan Licu"


Încă un protest pe 10 august. Manifestanții anunță că vor merge la Parchetul General: "Solicităm o întrevedere cu Gabriela Scutea sau Bogdan Licu"

La 3 ani de la represiunea regimului PSDragnea asupra protestatarilor pașnici din Piața Victoriei, mai multe organizații civice au anunțat că vor organiza un protest, pe 10 august, de la ora 19, în Piața Victoriei. Însă, în condițiile în care procurorii, că vorbim de cei de la DIICOT, respectiv cei de la Secția Parchetelor Militare, și-au bătut joc de instrumentarea Dosarului 10 august, o parte dintre manifestanți au precizat că vor merge să protesteze și la Parchetul General, începând cu ora 16. Anunțul a fost făcut de Platforma EuRoCivica, care solicită și o întrevedere cu procurorul general Gabriela Scutea sau cu prim-adjunctul acesteia, ne referim la Bogdan Licu. 

Redăm comunicatul EuRoCivica: "10 august 2021, ora 16.00, începe Adunarea Publică Autorizată, în fața Parchetului General din B-dul Libertății nr. 12 din București.

Asociațiile din țară și diaspora, fondatoare ale Platformei EuRoCivica, vor fi prezente la protest.

Solicitarea principală: Cercetarea și finalizarea în regim de urgență a dosarului numit generic „10 august”.

Platforma EuRoCivica solicită o întrevedere cu Procurorul General sau Prim Adjunct al Procurorului General în 10 august 2021, la ora 16:15.

La finalul întrevederi, reprezentanții EuRoCivica vor face declarații presei la ieșirea din Parchetul General.

Pe durata manifestației, organizatorii vor asigura asistență medicală, apă și o distanțare corespunzătoare actualei situații.

După finalizarea protestului, ne vom alătura manifestanților în Piața Victoriei, acolo unde, împreună am luptat pentru o Românie democratică, dar autoritățile statului ne-au răspuns printr o reprimare bestială, la comanda politica și militară, în seara și noaptea de 10 spre 11 august 2018.

Vom fi din nou împreună, marți, 10 august 2021, şi în Piața Victoriei".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.