America intervine din nou și susține Biserica Ortodoxă în fața agresiunilor Ankarei. Declarația Departamentului de Stat


  • ACP
  • Jul 30, 2021 16:05
  • 13490
America intervine din nou și susține Biserica Ortodoxă în fața agresiunilor Ankarei. Declarația Departamentului de Stat

Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol s-a aflat în permanență, în ultimii zeci de ani, sub presiunea Ankarei, care dorește practic scoaterea acesteia de pe teritoriul Turciei, timp în care care s-a adăugat, începând din anii '90, și lupta Moscovei împotriva Patriarhiei, în tentativa de a impune Biserica Rusă ca principalul pol al Ortodoxiei. 

Chiar dacă Patriarhia Ecumenică a primit lovituri grele de la adversarii săi, cum a fost transformarea Catedralei Sfânta Sofia în moschee, anul trecut, ea nu a putut fi învinsă și scoasă din Turcia, unul dintre factorii cei mai importanți care au făcut ca Patriarhia să poată rezista în fața tuturor atacurilor fiind intervenția repetată, în foarte multe rânduri, a Washingtonului, de partea ei. 

Joi, când s-au împlinit 50 de ani de la închiderea Seminarului Halki din Istanbul, Departamentul de Stat al SUA a intervenit iar în favoarea Bisericii Ortodoxe, făcând publică îngrijorarea Americii pentru situația Patriarhiei Ecumenice, printr-o declarație în care îndeamna guvernul turc să redeschidă această instituție care a servit ca singură școală de teologie a Patriarhiei Ecumenice de pe teritoriul Turciei.

Declarația Departamentului de Stat este următoarea: 

”Astăzi se împlinesc 50 de ani de când Curtea Constituțională a Turciei a decis că toate instituțiile de învățământ superior trebuie fie să se naționalizeze, fie să închidă, rezultând închiderea Școlii teologice din Halki, un seminar al Patriarhiei Ecumenice a Bisericii Ortodoxe Răsăritene. Seminarul Halki a funcționat timp de 127 de ani, iar închiderea sa a privat Patriarhia Ecumenică de o școală de instruire pentru clerul ortodox din Turcia, casa sa de 1.690 de ani. De la închiderea Seminarului Halki, cei care doresc să devină clerici ortodocși au fost obligați să plece în străinătate pentru pregătirea teologică. Statele Unite continuă să îndemne guvernul turc să respecte dreptul la libertatea religioasă sau de credință consacrat în Declarația Universală a Drepturilor Omului și să permită redeschiderea Seminarului Halki. Mai mult, solicităm guvernului Turciei să permită tuturor grupurilor religioase să-și instruiască din nou clerul în țară”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.