Dragnea încearcă să iasă din pușcărie mai devreme de termenul stabilit de Tribunalul București. Chichița avocățească la care a apelat pușcăriașul, prezentată de Flavia Teodosiu


Dragnea încearcă să iasă din pușcărie mai devreme de termenul stabilit de Tribunalul București. Chichița avocățească la care a apelat pușcăriașul, prezentată de Flavia Teodosiu

Avocata pușcăriașului Liviu Dragnea, ne referim la Flavia Teodosiu, a declarat joi, 27 mai, la Antena 3, că infractorul în cauză poate ieși mai devreme din pușcărie comparativ cu termenul stabilit de Tribunalul București, în cazul în care Curtea de Apel București va admite pe 14 iunie cererea de strămutare ce a fost formulată pentru ca altă instanță să judece solicitarea de eliberare condiționată. Tribunalul București a respins definitiv în cursul zilei de joi solicitarea de eliberare condiționată, stabilind, totodată, că următoarea cerere de acest tip poate fi formulată din data de 28 august, însă sentința de astăzi ar putea fi desființată pe 14 iunie în situația în care CAB admite cererea de strămutare, conform explicațiilor Flaviei Teodosiu. 

Pușcăriașul Liviu Dragnea a înaintat această cerere de strămutare reclamând că judecătorii de la Tribunalul București care, de altfel, au dat sentința de astăzi, se află printre cei care au protestat împotriva Legilor Justiţiei promovate de PSD pe vremea când el conducea partidul, potrivit celor afirmate ieri de avocata Flavia Teodosiu. 

"Mai avem strămutarea, pe 14 iunie. Dacă această strămutare va fi admisă, această hotărâre va fi desființată. Din punctul meu de vedere spun în continuare că această contestație trebuia admisă, iar domnul Dragnea pus în libertate astăzi. Din toate aspectele pe care le-am susținut ieri, le susțin și astăzi. În plus, vin și spun că iată, probabil, cererea noastră de strămutare este foarte bine întemeiată și probabil că cineva de la Curtea de Apel București va aprecia și va decide în mod corect faptul că la Tribunalul București lucrurile s-au decis ca atare. 

În situația în care se va admite cererea de strămutare, această hotărâre pronunțată astăzi de Tribunalul București va fi desființată prin efectul legii. Așa spune Codul de Procedură Penală în articolul 74, alineatul 5 și urmează ca această contestație să fie practic rejudecată de un alt tribunal care se află în circumscripția Curții de Apel București. Poate fi oricare din circumscripția Curții de Apel București", a explicat Flavia Teodosiu. 

 

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.