Scandal diplomatic: Germania, acuzată de Maroc pentru intervenția în chestiunea Saharei de Vest, asupra căreia Trump recunoscuse suveranitatea marocanilor


  • ACP
  • May 8, 2021 11:09
  • 1559
Scandal diplomatic: Germania, acuzată de Maroc pentru intervenția în chestiunea Saharei de Vest, asupra căreia Trump recunoscuse suveranitatea marocanilor

Guvernul din Maroc a anunțat, joi, că își cheamă înapoi în țară ambasadorul din Berlin pentru consultări, din cauza poziției manifestată de Germania față de regiunea Sahara de Vest. 

Fostul președinte american, Donald Trump, recunoscuse suveranitatea Marocului asupra acestei regiuni bogată în fosfați, care se află în apropierea zonelor cheie de pescuit din Atlantic, atunci când regatul din Nord-Vestul Africii s-a alăturat Emiratelor Arabe Unite, Bahreinului și Sudanului pentru a-și normaliza legăturile cu Israel, în temeiul unor acorduri intermediate de Statele Unite. 

Ministerul de Externe din Maroc a emis joi un comunicat în care afirmă că ”Republica Federală Germania a intensificat actele și acțiunile ostile care subminează interesele supreme ale regatului”, acuzând Berlinul de „antagonism” și de complicitate cu un „fost condamnat” care nu a fost numit, dar se crede că acesta este Mohamed Hajib, un germano-marocan care a fost condamnat în Maroc la 10 ani de închisoare, în 2010, pentru terorism. El a fost eliberat după ce și-a executat jumătate din pedeapsă, iar la întoarcerea în Germania a devenit un critic vocal al Marocului pe rețelele de socializare. 

Pe lângă asta, criticile aduse de guvernul german recunoașterii suveranității marocane asupra Saharei Occidentale din partea lui Donald Trump au produs nervozitate maximă în guvernul marocan. Marocul insistă că suveranitatea sa asupra fostei colonii spaniole din Sahara de Vest nu este negociabilă, în ciuda pretențiilor rivale ale Frontului Polisario independentist, cu care a purtat un război din 1975 până în 1991. 

Disputa dintre cele două guverne a debutat la începutul lunii martie, când guvernul de la Rabat a anunțat că își suspendă contactele cu ambasada germană din regat, din cauza „neînțelegerilor profunde” care privesc „chestiuni fundamentale pentru Maroc”. Germania a declarat atunci că l-a convocat pe ambasadorul marocan pentru clarificări. 

De notat și faptul că Marocul a avut o îndelungată perioadă relații bune cu Germania, care îi oferă un ajutor financiar substanțial, în timp ce Berlinul este unul dintre principalii parteneri comerciali ai Marocului.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.