Asasinarea „regelui Arthur”, cel mai mare urs din România și probabil și UE, de către un degenerat cu sânge albastru / „Este o rușine pentru Austria, că Prințul Emanuel a abuzat o derogare pentru a ucide acest superb urs doar pentru a bifa o nouă lovitură pe lista sa de trofee“


Asasinarea „regelui Arthur”, cel mai mare urs din România și probabil și UE, de către un degenerat cu sânge albastru / „Este o rușine pentru Austria, că Prințul Emanuel a abuzat o derogare pentru a ucide acest superb urs doar pentru a bifa o nouă lovitură pe lista sa de trofee“

Organizațiile Agent Green și VGT (Austria) condamnă uciderea ursului brun Arthur de către vânătorul de trofee Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, care a venit în România în luna martie pentru a-l împușca, se arată într-un comunicat publicat pe pagina oficială a ong-ului „Agent Green”.  Ursul a fost ucis în zona localității Ojdula, județul Covasna.

Potrivit Protv, prințul ar fi plătit 7000 de euro pentru a vâna un urs din România.  

Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, rezident în Riegersburg, localitate situată în regiunea austriacă Stiria, și-a fundamentat uciderea celui mai mare urs prin derogarea oferită de ministerul mediului din România acordată pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, județul Covasna. Dar în realitate, Prințul nu a omorât ursul problemă, ci un mascul care trăia în adâncul pădurii și care nu venise niciodată în apropierea localităților. Ursul Arthur a fost observat vreme de mai mulți ani de rangerul Agent Green din zona respectivă și era recunoscut ca fiind un exemplar sălbatic și neobișnuit cu prezența omului și sursele de hrană oferite de acesta. Habitatul său era aria protejată Natura 2000 Oituz-Ojdula ROSCI0130, mai scrie sursa citată.  

Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein

“Arthur avea vârsta de 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum. Mă întreb cum a putut prințul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împușcat ursul greșit”, a spus Gabriel Paun, președintele Agent Green. 

Vânătoarea a fost organizată de o asociație de vânătoare din zonă al cărei președinte, Marcos Barna, a confirmat pentru ProTV că pagubele din gospodăriile oamenilor erau comise de o ursoaică cu pui, nicidecum de ursul împușcat de prinț. În plus, atacurile au avut loc în urmă cu șase luni, nu recent și în mod repetat, așa cum prevede legea. (mai multe detalii AICI)

“Ursul întâmpină multiple amenințări care îi periclitează supraviețuirea: degradarea habitatului, schimbările climatice și persecuția omului. Ministerul mediului trebuie să abordeze cauzele care au condus la conflictul om-urs și nu efectele. Extracția masculilor mari destructurează populația și poate conduce la cosangvinizare. Nu se știe câți urși există cu adevărat și orice cotă de derogare acordată este periculoasă. Vânătoarea de trofee trebuie scoasă în afara legii. Alfel, confictele vor spori și specia va fi în pericol de dispariție, așa cum s-a întâmplat în majoritatea Europei”, a spus Ann-Kathrin Freude, coordinator de campanii al VGT (Verein Gegen Tierfabriken), o organizație pentru drepturile animalelor din Austria, adăugând că „este o rușine pentru Austria, că Prințul Emanuel a abuzat o derogare pentru a ucide acest superb urs doar pentru a bifa o nouă lovitură pe lista sa de trofee“

Ursul brun este o specie strict protejată de legislația UE și de Convenția de la Berna. Derogările sunt excepții care se dau în cazuri extreme de la caz la caz, după o evaluare amănunțită a situației, iar metoda letală este ultima soluție atunci când alternativele (inclusiv relocarea) au eșuat, iar ursul problemă pune în pericol vieți omenești și gospodării.  Comisia Euopeană a aprobat Statelor Membre buget pentru a compensa imediat și just orice fermier care suferă pagube pe propriul teren sau în zone unde au contract pentru a practica agricultura. (sursa foto și text: agentgreen.ro)

Agent Green a discutat pe 28 aprilie 2021 cu primarul din Ojdula și a vizitat mai multe gospodării din acest sat. ”Am stat de vorbă cu localnicii care au raportat atacuri ale ursoacei, inclusiv cu domnul Berszan Gheorghe, cel care a cerut Asociației de Vânătoare Botos în luna ianuarie 2021 să împuște ursoaica care i-a provocat pagube în vara anului 2020. Atât domnul Gheorghe, cât și alți săteni au gospodăriile la marginea satului, învecinându-se direct cu habitatul ursului. Niciunul nu are gard electric. De fapt niciunul nu are vreun fel de gard în partea dinspre pădure. Niciunul nu a primit compensații pentru pagubele suferite. Niciunul nu s-a plâns de un urs mascul, ci de femele cu pui. Fiecare fermier cu care am discuat a spus că nu s-a schimbat nimic de când a fost împușcat ursul de sex masculin și că femela continuă să vină zilnic în gospodării. Gospodăriile nu au câini din rase speciale care alungă urșii și nu implementează nicio măsură de coexistență și coadaptare. Pe domnul Gheorghe l-am rugat să își citească propria plângere făcută de domnia sa către asociația de vânătoare, dar nu a fost capabil să o facă. Uciderea lui Arthur este extrem de suspectă și este de competența poliției să facă lumina în acest caz”, a adăugat Gabriel Păun (Agent Green). 

Organizația Declic, celebră pentru campaniile sale din spațiul public cu tematică diversă, strânge semnături pentru stoparea vânătorii de trofee. Petiția adresată Ministerului Mediului poate fi semnată AICI.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.