Primarul Iașului Mihai Chirica și președintele Consiliului Județean Iași Costel Alexe, ambii cu probleme penale, au anunțat miercuri, 28 aprilie, că se autosuspendă din funcțiile de conducere pe care le au în PNL.
Pe lângă faptul că nu și-au dat demisia din funcțiile administrative, Chirica din cea de primar, iar Alexe din cea de președinte al CJ Iași, conform unei dezvăluiri g4media, cei doi au mimat autosuspendarea din funcțiile de conducere din partid, întrucât o asemenea acțiune nu e prevăzută de statutul PNL.
Potrivit Articolului 23 din Statutul PNL – document oficial care guvernează viața internă a partidului – autosuspendarea dintr-o funcție deținută în partid se poate produce doar într-o singură situație: "Membrii PNL se pot autosuspenda din funcția deținută în partid numai în cazul ocupării unei funcții publice incompatibile cu deținerea unor funcții de conducere în partid, pe o perioadă egală cu durata mandatului funcției publice".
Singura formă de autosuspendare disponibilă pentru Alexe și Chirica în acest moment este, conform Articolului 24 din Statutul PNL, cea din calitatea de membru al partidului, ceea ce le-ar aduce celor doi pierderea funcțiilor administrative, de președinte al Consiliului Județean Iași, respectiv de primar al Iașului.