Deputatul USRPLUS Iulian Bulai a afirmat luni, 19 aprilie, la Antena 3, că formațiunea politică din care face parte nu mai poate guverna în actuala formulă în cazul în care ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, va fi remaniat.
"Toată lumea ar trebui să respire profund de mai multe ori, să avem un tot calm, orientat spre soluţii şi spre o ieşire concretă din această criză. Cătălin Drulă nu pleacă nicăieri. Nu se poate guvernare cu USRPLUS fără Cătălin Drulă. Este un ministru performant, un om care a livrat, care şi-a suflecat mânecile şi a început lupta cu mafia. România este o democraţie parte a UE, nu este nici Coreea de Nord, nici Iran, Azerbaidjan sau alt stat din lumea a treia. Pot exista opinii divergente, critici, nuanţe în anumite abordări, iar aceste lucruri fac parte din exerciţiul democratic. De aceea, noi suntem orientaţi spre soluţii. Vom merge la şedinţa de coaliţiei şi sperăm să ieşim din această criză lăsând la o parte aceste ameninţări care pur si simplu în loc să vină cu soluţii, toarnă gaz peste foc. Guvernare din partea USR-PLUS nu se poate fără unul dintre cei mai mai performanţi miniştri, Cătălin Drulă", a declarat Iulian Bulai.
Iulian Bulai a adăugat că există o independenţă a miniştrilor, iar relaționarea cu restul Guvernului se face prin colaborare, nu printr-o "dominare violentă din partea premierului faţă de miniştri".
"Există o independenţă a miniştrilor şi o relaţie de putere împreună, în colaborare. Nicidecum de o dominare violentă din partea premierului faţă de miniştri. Acest lucru, dacă se întâmplă acum, trebuie să se oprească", a completat deputatul USRPLUS.
Reiterăm că premierul Florin Cîţu a declarat luni, în şedinţa conducerii PNL, după ce ministrul Transporturilor l-a numit "zombie politic", că data viitoare, când se mai întâmplă aşa ceva, va lua o decizie imediat şi a avertizat că miniștrii care vor mai ataca premierul vor fi remaniați.