Deputatul USRPLUS Andrei Lupu a declarat luni, 19 aprilie, pentru Antena 3, că actuala coaliție de guvernare nu mai primește un cec în alb din partea formațiunii politice din care face parte.
"Suntem obligați în calitate de coaliție de a găsi soluția pentru a merge mai departe. Soluția, din punctul nostru de vedere, este în primul rând stabilirea unor condiții foarte clare în baza cărora se va guverna mai departe. Nu mai există un cec în alb pentru această coaliție, ci avem nevoie de niște obiective fără de care noi nu mai putem gira această guvernare și, în al doilea rând, o altă condiție a noastră foarte importantă ține de persoana domnului Cîțu în care noi ne-am pierdut încrederea în acest moment", a declarat deputatul Andrei Lupu, citat de dcnews.
Întrebat care este "soluția" în ipoteza în care Guvernul va fi dat jos, Andrei Lupu a răspuns:
"Guvernul cade, dar coaliția poate merge mai departe cu un nou premier și eventual chiar și cu o așezare politică asemănătoare, inclusiv cu aceleași ministere. Deci nu totul stă în persoana domnului Cîțu în acest moment. Noi nu mai avem în acest moment încredere în domnul Cîțu, pentru că s-au lansat tot felul de acuze mai ascunse sau mai puțin ascunse. Atunci când dumnealui se trezește peste noapte că vrea să demită un ministru, face asta uitând că este prim-ministru cu susținerea unei coaliții", a conchis deputatul Andrei Lupu.