Pe 30 aprilie 2020, Sorina Pintea, fostă ministră PSD a Sănătății, a fost trimisă în judecată, acuzată fiind de DNA că, în calitate de manager al Spitalului Județean din Baia Mare, ar fi primit 10.000 de euro și 120.000 lei mită, ca procent dintr-un contract de achiziții publice.
Până acum, Sorina Pintea a beneficiat de tot felul de tergiversări caracteristice justiției din România. Dosarul s-a plimbat între Tribunalul București, acolo unde a fost trimis de DNA și Tribunalul Maramureș, în circumscripția căruia își are domiciliul Sorina Pintea. Din acest motiv, a fost necesară intervenția ÎCCJ, care a hotărât pe 4 februarie 2021 că Tribunalul Maramureș, circumscripție în care e domiciliată Sorina Pintea, trebuie să judece cauza. Ulterior, la solicitarea Sorinei Pintea, Curtea de Apel Cluj a hotărât ca Tribunalul Cluj, nu cel din Maramureș, să judece dosarul.
Astăzi, instanța, mai precis Tribunalul Cluj, a hotărât în sfârșit că procesul Sorinei Pintea poate începe, constatându-se faptul că procurorii Direcției Naționale Anticorupție au strâns corect probele din dosar.
Decizia Tribunalului Cluj: "În temeiul art. 346 alin. 2 C.proc.pen. respinge cererile și excepţiile formulate de inculpata P.S.prin avocaţi aleşi cu privire la legalitatea administrării probelor, legalitatea efectuării actelor de urmărire penală şi legalitatea sesizării instanţei, invocate în legătură cu dosarul penal nr. 105/P/2020 al DNA – Structura Centrală. În temeiul art. 346 alin. 2 C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 105/P/2020 al DNA – Structura Centrală din 29.04.2020, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, în cauza privind pe inculpata P.S., trimisă în judecată sub aspectul comiterii infrac?iunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.Dispune începerea judecăţii faţă de inculpata Pintea Sorina.Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12 aprilie 2021".