Guvernul britanic se pregătește să stopeze barbaria ”Cancel culture”, promovată agresiv de extrema stângă. Studenții și profesorii vor putea da în judecată universitățile care le interzic libertatea de exprimare


Guvernul britanic se pregătește să stopeze barbaria ”Cancel culture”, promovată agresiv de extrema stângă. Studenții și profesorii vor putea da în judecată universitățile care le interzic libertatea de exprimare

Ministrul britanic al Educației, Gavin Williamson, a anunțat că guvernul va adopta o lege prin care le va permite studenților și profesorilor să dea în judecată universitățile care le interzic să se exprime liber – un fenomen tot mai răspândit atât în mediul universitar din Marea Britaine, cât și în SUA, transmit BBC și The Telegraph, potrivit G4media.ro.

Ministrul Williamson a declarat că noua lege este replica la ”cancel culture”, un fenomen promovat de stânga liberală și progresistă din SUA, ajuns și în Europa, prin care se „anulează”, se obliterează persoane, branduri, emisiuni, cărți sau filme din cauza a ceea ce unii consideră a fi remarci sau ideologii ofensatoare, rasiste sau controversate.

Printre victimele fenomenului ”cancel culture” se numără personaje istorice precum Winston Churchill, fostul premier britanic acuzat tot mai des în mediul universitar pentru presupuse atitudini rasiste.

Oficialul britanic a citat un studiu realizat anul trecut în rândul universităților din regat și care a arătat răspândirea pe scară largă a fenomenului prin care studenți sunt exmatriculați din cauza opiniilor lor, iar multor profesori le sunt cenzurate cursurile sau conferințele.

Guvernul britanic vrea să înființeze și un nou post dedicat acestor probleme, cel de ”campion al libertății de exprimare”, care va gestiona plângerile depuse de studenții și profesorii care reclamă încălcarea dreptului la opinie în universități.

Ministrul Gavin Williamson a avertizat în mai multe articole op-ed publicate în The Times și The Telgraph că fenomenul ia amploare și duce la amputarea spiritului critic.

Fenomenul ”cancel culture” a fost aspru criticat în luna iulie 2020 de sute de intelectuali, scriitori, profesori și publiciști de stânga din toată lumea, care au cerut stângii americane să abandoneze dogmatismul și extremismul ideologic care riscă să sufoce societatea. Printre semnatarii scrisorii deschise s-au numărat Francis Fukuyama, Malcolm Gladwell, J.K. Rowling, Salman Rushdie.

Ulterior, Mario Vargas Llosa și alți intelectuali de limbă spaniolă s-au alăturat scrisorii prin care 150 de gânditori denunță dictatura gândirii unice impusă de stânga radicală în SUA. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.