Rareș Bogdan: "Vlad Voiculescu ar trebui să o cheme pe Andreea Moldovan și să o oprească din impetuozitatea vorbitului la TV!"


Rareș Bogdan: "Vlad Voiculescu ar trebui să o cheme pe Andreea Moldovan și să o oprească din impetuozitatea vorbitului la TV!"

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, a avut de-a lungul timpului o serie de poziții controversate precum cea potrivit căreia fotbaliștii ar trebui să poarte măști sanitare pe teren, respectiv cea conform căreia ar fi de bun augur instituirea unei carantine totale la nivel național din pricina crizei sanitare. 

În acest context, prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a precizat joi, 8 aprilie, pentru DCNews, că ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ar trebui să o pună la punct pe Andreea Moldovan, explicându-i că nu poate declara orice din funcția de secretar de stat, în condițiile în care Guvernul a luat deja decizia de a nu impune un lockdown național. 

"Politica o face președintele cu premierul, care se consultă cu specialiștii. Eu cred că unii care ar putea să se ocupe exclusiv sau prioritar de gestionarea situației medicale ar trebui să vorbească mai puțin în spațiul public și să înțeleagă că mesajele în spațiul public le transmit în primul rând președintele și premierul. Cred că Vlad Voiculescu ar trebui să o cheme pe doamna Andreea Moldovan și să o oprească din impetuozitatea vorbitului la TV sau în spațiul public și să îi explice că fiecare vorbă aruncată de un om care e secretar de stat în Ministerul Sănătății are un impact extrem de puternic, impact emoțional, impact economic și mă refer și la componenta socială. Eu merg pe declarațiile președintelui și ale premierului, care au fost extrem de clari și fermi că România nu va avea loc un lockdown. 

Doamna Moldovan, fiind ocupată cu gestionarea unei situații complicate în domeniul sănătății, poate nu a fost atentă. Dar mă gândesc că poate află în cele din urmă că înainte de a ieși în spațiul public și a vorbi trebuie să înțeleagă că face parte dintr-un Guvern, dintr-o coaliție guvernamentală și nu poate fiecare în coaliție să vorbească ce vrea, când vrea, cum vrea. Ar trebui să se uite pe declarațiile președintelui și premierului și inclusiv pe declarațiile ministrului dânsei. Când microfoanele ajung în fața unui om, pe unii nu-i mai poți opri", a zis liderul liberal. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.