PETIȚIE adresată Guvernului României. Se cere demiterea lui Arafat și publicarea raportului de cheltuieli în contextul crizei sanitare


PETIȚIE adresată Guvernului României. Se cere demiterea lui Arafat și publicarea raportului de cheltuieli în contextul crizei sanitare

Alternativa Dreaptă a lansat o petiție adresată Guvernului României, pe care o puteți semna AICI, aceasta conținând cinci revendicări, printre care demiterea lui Raed Arafat din funcția de șef al DSU, dar și solicitarea către Executiv de a publica cheltuielile pe care le-a făcut în 2020 în contextul crizei sanitare COVID-19. 

Redăm textul complet al petiției: 

"Noi, Alternativa Dreaptă, inițiem prezenta petiție prin care solicităm satisfacerea a cinci revendicări sociale, care, în opinia noastră, reprezintă esența solicitărilor participanților din România la protestele sfârșitului de martie a.c.

Îngrădirea gravă a drepturilor cetățenești, fără nici un fel de explicație din partea autorităților, lipsa totală a transparenței cu privire la cheltuielile din anul 2020 legate de pandemie și atitudinea lipsită de empatie a decidenților politici cu privire la deteriorarea gravă a nivelului de trai al românilor, ne-au convins că singura cale de a schimba această stare este acțiunea!

Prin urmare, vă invităm să semnați petiția cu următoarele cinci revendicări, petiție pe care o vom înainta Guvernului României:

- Retragerea Hotărârii Nr. 20 / 25.03.2021 a CNSU, privind restricțiile de circulație;

- Publicarea analizelor științifice care au stat la baza limitării drepturilor cetățenilor;

- Publicarea raportului de cheltuieli în contextul COVID-19, pe anul 2020;

- Prezentarea listei membrilor Grupului de Comunicare Strategică;

- Demiterea lui Raed Arafat, șeful DSU".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.