UPDATE: Au fost identificate două persoane în urma anchetei privind amenințările transmise actriței Maia Morgenstern. SRI contribuie în anchetă
Serviciul Român de Informații s-ar fi implicat în ancheta privind depistarea persoanelor care au transmis mesajul de amenințare actriței Maia Morgenstern. Potrivit Digi24, ar fi fost implicate două persoane, din București și Timișoara, iar polițiștii fac în prezent percheziții la domiciliile lor.
Reamintim că Maia Morgenstern a depus plângere la poliție, după ce i-a parvenit un email în care era amenințată cu moartea, atât ea cât și familia ei. Mesajul antisemit, redactat cu o virulență extremă, greu de descris, a fost făcut public de actriță pe contul de facebook, de Ziua Teatrului și de sărbătoarea evreiască Pesach.
Știrea inițială:
Jurnalistul și istoricul George Damian precizează că a citit mail-ul de amenințare invocat de actrița Maia Morgenstern și crede că autorul mesajului nu este un vorbitor nativ de limba română, mesajul fiind, cel mai probabil, tradus cu Google Translate sau alt soft de traducere din engleză.
O țară în care se găsesc capacități de război cibernetic NATO nu poate să spună că nu reușește să identifice sursa unui mail, avertizează George Damian, care consideră că AUR ar trebui să facă presiuni ca ancheta să fie dusă până la capăt și rezultatul să fie public.
Vă prezentăm comentariile lui George Damian:
”Am citit mesajul de amenințare trimis dnei Morgenstern. Impresia mea este că autorul mesajului nu este vorbitor nativ de română. Cel mai probabil a fost tradus cu Google Translate sau alt soft de traducere din engleză.
Ancheta trebuie să identifice sursa acestui mesaj și să facă public rezultatul. O țară în care se găsesc capacități de război cibernetic NATO nu poate să spună că nu reușește să identifice sursa unui email.
Partidul AUR poate să facă presiuni ca ancheta să meargă până la capăt și rezultatul să fie public”.
Amintim că, recent, în urmă cu o săptămână, o biserică de lemn din București a fost vandalizată de presupuși activiști BLM – atragem atenția că o gloată de așa-zise personaje publice (printre care și parvenitul Ovidiu Raețchi, odraslă de turnător și de colonel securist) au acuzat în haită Biserica, insistând fără absolut nici cea mai mica probă sau indiciu că fețele bisericești și-ar fi profanat biserica pentru a se victimiza. De unde această dublă măsură? Din informațiile noastre, doar aceste acuzații au rămas în spațiul public, întrucât autoritățile nu dau semne că desfășoară o anchetă.