Plenul Camerei Deputaților, în calitate de prim for sesizat, a adoptat miercuri, 24 martie, proiectul de lege privind desființarea SIIJ, la pachet cu amendamentul care prevede că CSM va emite un aviz obligatoriu pentru trimiterea în judecată a procurorilor și judecătorilor în cazul infracțiunilor contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu ori a unei infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție.
După votul din plen, ministrul Justiției Stelian Ion a precizat că instituția CSM este cea care a solicitat o serie de garanții precum cele prevăzute în acel amendament.
Stelian Ion: Varianta care a fost acceptată pentru moment pentru desființarea SIIJ este aceea acceptată și de CSM. În cadrul avizului pe care CSM l-a dat exact asta s-a solicitat, o astfel de garanție.
Vedeți video de la 04:40:
Contactat de redacția Podul.ro, președintele CSM, Bogdan Mateescu, a declarat, contrar celor afirmate de Stelian Ion, că instituția pe care o conduce nu a solicitat garanții precum cele prevăzute de respectivul amendament. Concret, Bogdan Mateescu a subliniat că CSM a pus în discuție la modul general necesitatea adoptării unor garanții adecvate, motiv pentru care instituția în cauză l-a invitat la o dezbatere pe Stelian Ion.
"Stelian Ion vorbește ce crede dânsul. Vă rog frumos să citiți avizul. Nu veți regăsi în nicio parte din conținutul motivării avizului vreun soi de garanție efectivă pe care să o fi avansat CSM. Am văzut că domnul Stelian Ion vorbește foarte mult. Ceea ce vorbește Stelian Ion ar trebui să aibă și corespondent în realitate. Nu are. CSM nu a venit cu nicio garanție concretă. Dimpotrivă, CSM l-a invitat pe Stelian Ion o dezbatere amplă care se face cu tot sistemul judiciar și cu ministrul în care să reiasă cele mai potrivite garanții, așa cum solicită Comisia de la Veneția în cuprinsul avizului său.
Ceea ce doresc să subliniez, chiar dacă sunt repetitiv, este că acest amendament nu a fost propus de CSM. Vă rog să lecturați avizul. CSM a solicitat o dezbatere pentru identificarea unor astfel de garanții adecvate. CSM nu s-a situat nici în favoarea menținerii SIIJ, pentru că acesta e atributul Parlamentului, dar nici în favoarea desființării sale, ci a transmis legiuitorului să țină cont de anumite garanții pentru asigurarea independenței magistraților într-un echilibru perfect cu necesitatea de a răspunde magistrații care greșesc", a zis Bogdan Mateescu.
Întrebat ce părere are despre respectivul amendament, judecătorul Bogdan Mateescu a precizat că din punct de vedere personal este de neînțeles de ce vizează doar anumite infracțiuni.
"Personal, dacă doriți o părere, am serioase rezerve măcar din prisma diferențierii infracțiunilor. Altfel spus, dacă o trimitere în judecată atrage suspendarea din funcție, indiferent de infracțiune, atunci nu înțeleg de ce avizul este condiționat numai de anumite infracțiuni. Aceasta e numai o părere personală, subliniez", a conchis Bogdan Mateescu.
Amintim că prin acel amendament, girat inclusiv de ministrul Stelian Ion, se cere avizul CSM în cazul infracțiunilor contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu ori a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, dar NU se solicită avizul CSM și pentru alte infracțiuni cum ar fi, de exemplu, infracțiunea de omor, viol, sechestrare de minori, trafic de droguri.
Pe final, vă prezentăm fragmentul care atestă că CSM, în avizul dat privind proiectul de lege legat de desființarea SIIJ, nu a cerut garanțiile prevăzute de controversatul amendament, așa cum Stelian Ion a declarat astăzi. În realitate, CSM a precizat că ar fi necesare garanții suplimentare, lăsând la latitudinea legiuitorului să le identifice, prin dezbateri cu magistrații, pe cele mai potrivite. (puteți accesa AICI avizul integral)