Condamnații în primă instanță, liberi să fugă din țară. Stelian Ion NU vrea să modifice legislația pentru a ajuta judecătorii să combată fenomenul: "Asta te aruncă în zona de încălcare a drepturilor omului"


Condamnații în primă instanță, liberi să fugă din țară. Stelian Ion NU vrea să modifice legislația pentru a ajuta judecătorii să combată fenomenul: "Asta te aruncă în zona de încălcare a drepturilor omului"

ÎCCJ a decis definitiv pe 11 martie că Elena Udrea, condamnată în primă instanță la 8 ani de închisoare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009, nu va fi plasată sub control judiciar, iar astfel e liberă să plece din țară. Sentința ÎCCJ a produs consternare, în condițiile în care Elena Udrea a mai fugit din țară, înainte de condamnarea definitivă din dosarul gala Bute.

Cu toate acestea, ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat recent pentru g4media că nu ia în calcul vreo modificare legislativă care să-i oprească pe borfași să plece din țară, precizând că avem în prezent "o legislație echilibrată". Declarația ministrului Justiției nu ar trebui să treacă neobservată cu atât mai mult cu cât există un fenomen al infractorilor fugari, iar în această privință îi amintim pe Dragoș Săvulescu, Alina Bica, Daniel Dragomir, Sebastian Ghiță, Puiu Popoviciu. 

Judecătorul Cristi Danileț declara pe 2 martie pentru g4media că se impune o modificare legislativă care să le permită judecătorilor să oprească posibilitatea ca o parte semnificativă a condamnaților în primă instanță să fugă din țară. 

"În contextul în care vedem cu toții că inculpații fug înaintea sentințelor definitive și apoi statul consumă resurse să îi aducă înapoi, cred că se impune o modificare legislativă, astfel încât să fie dată posibilitatea judecătorului ca atunci când, în primă instanță, pronunță sentinţe mai mari de 5 ani, să emită din oficiu şi o măsură preventivă uşoară, precum interdicţia de a părăsi ţara, tocmai ca să îi împiedice pe inculpați să fugă din țară înaintea unui verdict definitiv", a zis magistratul. 

Pe tema impunerii unui control judiciar obligatoriu care să oprească fuga din țară a condamnaților în primă instanță, Stelian Ion a precizat că ar fi încălcate drepturile omului. 

Dan Tăpălagă: Toată lumea vede cum mari condamnați fug din țară înainte de pronunțarea sentinței definitive. Aveți în vedere schimbări la lege? Puteți face ceva pentru a diminua acest fenomen?  

Stelian Ion: Am văzut mai ales în raport cu Italia probleme. În privința asta am făcut o solicitare către ministrul de Justiție din Italia. Am revenit asupra ei, deocamdată nu am primit răspuns. Însă, e de apreciat că în Italia s-au adoptat anumite modificări legislative care constituie o barieră în rețeta aceea pe care o foloseau unii dintre fugarii din România. Pe de altă parte, în plan legislativ intern, e foarte complicat de analizat acest lucru pentru că noi avem o legislație echilibrată din punctul meu de vedere. Avem măsuri preventive, avem controlul judiciar, ele sunt la dispoziția instanțelor de judecată, la dispoziția organelor judiciare, care de la caz la caz iau aceste măsuri. Să vii cu un control judiciar obligatoriu, asta te aruncă deja în zona de încălcare a drepturilor omului. Ce am făcut însă pe acest capitol, este foarte important să avem magistrați de legătură în Italia. Am declanșat procedura desemnării unui magistrat de legătură în Italia care va avea competențe și în zona de cooperare judiciară și consider că ne va ajuta mult. În perioada următoare, procedura e declanșată, se vor înscrie persoane și cred că va fi un lucru de bun augur.  

Vedeți video de la 52:50:



De asemenea, reiterăm că fosta ministră a Justiției, Ana Birchall, i-a solicitat pe 2 martie actualului ministru Stelian Ion să continue demersurile pe care ea le-a început în sensul modificării legislației pentru ca procurorii și judecătorii să dispună de "toate instrumentele juridice necesare care să împiedice fuga din țară a infractorilor înaintea unei hotărâri judecătorești definitive". 

"Așa cum am mai spus, în ultima vreme s-a dezvoltat o nouă rețetă perfecționată de persoanele condamnate definitv care fug din țară înainte de punerea în executare a hotărârilor judecătorești.

În contextul în care este rezonabil să asumăm că această practică, această rețetă a fugarilor va continua să fie practicată consider că este absolut necesar ca Ministerul Justiției (care are drept de inițiativă legislativă) să vină urgent cu o propunere de modificare legislativă care să permită judecătorului ca și în primă instanță, să aplice din oficiu și o măsură preventivă, precum interdicția de a părăsi țara de exemplu. Așa cum am tot spus, trebuie clarificate cu celeritate măsurile, inclusiv cu modificări legislative urgente, care se impun acasă (de exemplu de ce și în ce condiții sunt ridicate, cu destul de multă ușurință, măsurile precum controlul judiciar, interdicția de a părăsi țara, consemn la frontieră etc.) tocmai pentru a preveni fuga din țară până la rămânerea definitivă și punerea în executare a unei hotărâri judecătorești! În 2019 începusem demersurile pentru astfel de modificări și clarificări legislative!

Trebuie reținut faptul că în acest moment măsurile preventive pot fi dispuse și de către instanță, în timpul judecății, la cererea Parchetului, în condițiile și scopurile prevăzute de lege. Astfel de măsuri pot fi dispuse și din oficiu, de exemplu "împiedicarea inculpatului să se sustragă de la judecată" (care nu este egală cu "împiedicarea inculpatului să se sustragă de la executarea pedepsei"). Problema practică învederată de mulți judecători este dată de faptul că o astfel de faptă nu poate fi prezumată de judecător, "fără nicio probă sau indiciu" cu atât mai mult cu cât majoritatea fugarilor, dacă nu toți, se prezintă personal în timpul procesului la toate termenele de judecată. Tocmai de aceea consider că ministrul Justiției are obligația să vină în regim de urgență cu această modificare legislativă pentru a da atât procurorilor cât și judecătorilor TOATE instrumentele juridice necesare care să împiedice fuga din țară înaintea unei hotărâri judecătorești definitive!

În caz contrar cei certați cu legea vor continua să fugă din țară, vor continua să râdă în nas autorităților române din vile luxoase sau locuri exotice, iar statul român vă cheltui resurse financiare importante FĂRĂ să îi aducă înapoi în țară să își execute pedeapsa, așa cum ar fi legal!", a declarat Birchall pentru Podul.ro.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.