Trump, Biden, NATO și Eurasia

George Friedman a făcut cea mai bună analiză a SUA privind caracterul ei geopolitic: este o “insulă”, având doi vecini parteneri; este o putere navală globală prin dominația oceanelor și a mărilor; strategia ei de securitate este oprirea oricărei inițiative de constituire a unui “colos” eurasiatic care s-o atace de pe mare.  

Acum 4 ani, la Munich Security Conference (Conferința de Securitate de la Munchen- n.red.), noua administrație Trump, prin vocile vicepreședintelui Mike Pence și a Secretarului Apărării James Mattis, anunța obiectivele SUA: China, Coreea de Nord, Indo-Pacificul, dar nu uitau de Europa și cereau creșterea contributivității la apărare prin cei 2% din PIB, adică respectarea deciziilor Summitului NATO din Țara Galilor post-anexării Crimeii. În același timp, subliniau aderența SUA privind Articolul 5, iar Trump, la întâlnirea de la NATO din 2017, avertiza public Germania că nu este de acord s-o protejeze de Rusia, în timp ce Berlinul face business cu Moscova, în timp ce țările din “flancul estic” al NATO erau lăudate pentru creșterea la 2% din PIB.  

Ulterior, la Paris, era ales Macron, care a dovedit că se vrea “moștenitorul” unei Franțe post-carolingiene, doritoare de a fi hegemonul din Europa, așa cum au dorit Louis XIV, Napoleon și DeGaulle; astfel, a lansat “autonomia strategică a UE”, “moartea cerebrală a NATO”, a relansat “armata europeană”, însă neoferind elementul central de securitate: deterrence-ul nuclear, plus un “parteneriat cu Rusia”.  

Arc peste timp, după 4 ani, la aceeași “masă rotundă” a Munich Security Conference, noua administrație Biden vine și subliniază continuitatea politicii la adresa Chinei, expusă deja din 2017 prin “competiția strategică” cu Beijingul, la care include Rusia și lansează politica oficială de “containment” la adresa acestor state din Eurasia. Merkel, pe final de mandat, spune că Rusia și China trebuiesc abordate transatlantic, însă că ele pot fi abordate și ca parteneri, subliniind politica de conciliere a Berlinului față de Beijing și Moscova. În același timp, Macron dorește “autonomia europeană” și vrea împărțirea activităților de apărare, spunând că SUA este mult mai concentrată în Pacific decât în Europa.

În concluzie, secretarul general al NATO a pus punctul pe „i” și anume că UE nu poate exista fără NATO, iar „autonomia strategică” poate duce la o fractură Est-Vest în Europa. Lumea internațională a așteptat „revenirea Americii”, însă dorește să-și urmărească propriile interese naționale/geopolitice, iar din acest punct de vedere, vor apărea din ce în ce mai multe puncte divergente între „aliații vechi și noi”. În acest sens, vom asista la reconfigurări, iar România are nevoie de partenerii ei strategici direcți pentru securitate și apărare: SUA, UK, Polonia și Turcia.

Anul acesta se împlinesc 10 ani de la semnarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI cu SUA și 10 ani de Parteneriat Strategic cu Turcia, iar acest lucru este o oportunitate pentru o trilaterală la București între cei 3 președinți și articularea unei strategii comune la Marea Neagră. “Timpul nu mai are răbdare!”