Rareș Bogdan intervine peste Guvernul Cîțu: "Tăierea nu e soluția pentru categoria studenților!"


Rareș Bogdan intervine peste Guvernul Cîțu: "Tăierea nu e soluția pentru categoria studenților!"

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat luni la Antena 3 că Guvernul trebuie să găsească o formulă prin care studenții să poată călători gratuit, dar doar pe ruta dintre domiciliu și facultate. Liderul liberal a atras atenția că actuala guvernare ar trebui să se focuseze în primul rând pe veniturile nesimțite din companiile și instituțiile deținute de stat, nu pe tăierea completă a posibilității ca studenții să călătorească gratuit cu trenul. 

"Trebuie să găsim o formulă în care studenții să aibă posibilitatea de a-și deconta măcar transportul de acasă, din orașul de reședință, în centrul universitar. Tăierea nu e soluția pentru această categorie. Domnul Cîțu e foarte deschis, comunică. E un premier căruia noi i-am cerut să fie reformist. Eu i-am spus în felul următor: "Haideți să rezolvăm această chestiune legată de studenți, dar cu această specificație susținută și de mine și de Ludovic și de alții". Hai să fim Guvern de dreapta, dar să vedem și veniturile nesimțite de la ASF și sporurile uriașe de la Nucleareletrica, Hidroelectrica, Transgaz, Romgaz, ANRE, adică să reformăm statul român din temelii. Nu poți acum să te uiți doar la studenți și să nu reformezi România prin câteva companii naționale, instituții guvernamentale care au niște venituri absolut colosale.  

Eu am fost lider al studenților la Cluj. Am scos și 30 de mii de oameni în stradă. Eu știu ce înseamnă studenții. Gratuitate totală nu există la nivel european, dar trebuie să le dăm posibilitatea să meargă până acasă și să se întoarcă. O parte dintre ei chiar nu au o altă posibilitate. Trebuie să găsim formula asta și o vom găsi. Nu acolo mă uit eu, ci la veniturile absolut înfiorătoare pe care le au unii angajați ai statului român. Este inadmisibil ca în Româna părinții să îți dorească să își dea copiii să lucreze la stat și nu în privat. Nu e normal. Înseamnă că noi întoarcem sensul lucrurilor", a precizat eurodeputatul liberal. 

De asemenea, Rareș Bogdan a precizat că i-a solicitat și îi va solicita premierului Florin Cîțu să facă mult așteptatele reforme, începând cu tăierea unor sporuri și salarii din companiile de stat. 

"Florin are tot sprijinul PNL pentru a-și impune punctul de vedere. Lucrul pe care o să i-l solicit săptămânal în cadrul BEX național este: "reforme, reforme, reforme!". Dacă pierdem acești 2 ani de zile, vom pierde pariul pentru această țară. Florin Cîțu este chiar un libertarian. Nu este un liberal conservator cu siguranță. Mă aștept ca reforma lui din zona economică să meargă serios. I-am spus: "te rog frumos cere situația sporurilor, salariilor din companiile de stat, care nu sunt ale mele, ci ale tale, tu ești premier". Atunci ne vom gândi serios de unde tăiem", a completat Rareș Bogdan. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.