Lovitură pentru Jandarmerie. Proiectul de lege prin care se încearcă evitarea represiunilor precum jandarmeriada din 10 august, pe ultima sută de metri


Lovitură pentru Jandarmerie. Proiectul de lege prin care se încearcă evitarea represiunilor precum jandarmeriada din 10 august, pe ultima sută de metri

Deputatul USRPLUS Mihai Polițeanu, fost lider al ONG-ului Inițiativa România, una dintre primele organizații care au semnalat în 2017 pericolele care se ascund în conținutul OUG 13, a precizat că în perioada următoare va ajunge în Camera Deputaților, for decizional în acest caz, proiectul de lege prin care se vizează întărirea cadrului legislativ pentru ca dreptul de a protesta să nu mai fie încălcat, iar pe cale de consecință abuzuri precum cele din data de 10 august 2018 să nu mai aibă loc. Astfel, potențialele abuzuri pe care le vor comite instituțiile de forță precum Jandarmeria și Poliția Română ar urma să fie mai ușor de sancționat. 

"Legea adunărilor publice va ajunge în curând la Camera Deputaților, după ce a trecut tacit de Senat. Proiectul de lege, care amendează forma anterioară, a fost scris în colaborare cu un grup de 15 ONG-uri, printre care CeRE, Active Watch, Centrul pentru Inovare Publică sau Greenpeace.  

Nu doar eu, ci și alți colegi parlamentari USR PLUS, precum Cătălin Teniță sau Silvia Dinică, suntem interesați să ducem la bun sfârșit acest proiect de lege care să asigure exercitarea deplină a drepturilor constituționale de libertate a întrunirilor și de liberă exprimare.  

Abuzurile din ultimii 30 de ani, dar în special din perioada 2017-2019, care au culminat cu violențele instituțiilor statului asupra protestatarilor anticorupție în 10 august 2018, trebuie să înceteze și, în caz contrar, să atragă consecințe asupra celor care abuzează de putere politică și instituțională.

Săptămânile care vor urma le voi dedica discuțiilor cu ONG-uri, dar și cu alți politicieni care cred în drepturi și libertăți cetățenești, pentru a ajunge la o formă cât mai bună a legii", a transmis Polițeanu. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.