Debarcare cu năbădăi la Chișinău: Pavel Abraham ține cu dinții de sinecura pe care i-a oferit-o Dodon, sfidând decizia Maiei Sandu


Debarcare cu năbădăi la Chișinău: Pavel Abraham ține cu dinții de sinecura pe care i-a oferit-o Dodon, sfidând decizia Maiei Sandu

Jurnalistul Vitalie Călugăreanu, corespondent Deutsche Welle, a avertizat ieri că fostul securist Pavel Abraham ține cu dinții de funcția de membru în comisia care va desemna un judecător la CEDO din partea Republicii Moldova, deși președintele Maia Sandu dispunea în urmă cu câteva zile retragerea acestuia. 

"Maine (deja azi), la 15.00, va avea loc sedinta comisiei pentru selectarea judecătorului la CEDO din partea Moldovei.

La 14 ianuarie, Maia Sandu a anunțat că „DISPUNE” retragerea lui Pavel Abraham (desemnat de Dodon) din această comisie și NUMIREA în această calitate a judecătorului Viorica Puică.

Numai că, se pare că nu l-a retras chiar de tot pe Abraham... , iar acesta insistă să rămână în comisie :)))

Cel putin asa a anuntat in aceasta seara in "Cabinetul din Umbra" presedintele acestei comisii, Fadei Nagacevschi:

"Dumnealui și-a manifestat intenția de a participa în continuare în calitate de membru. Maia Sandu nu l-a retras prin decret. Este o scrisoare semnată de doamna Sandu în care ea dispune. A dispune – se face prin ordin sau decret. Scrisoarea nu este act administrativ. Eu aștept un decret pe care, eventual, dl Abraham să-l poată contesta".

Se pare ca va trebui sa ne obisnuim si cu situatii din astea", a scris Vitalie Călugăreanu pe Facebook. 

CITIȚI ȘI: Maia Sandu l-a dat afară pe securistul rusofil Pavel Abraham dintr-o sinecură călduță de la Chișinău! Cum a tâlhărit și a agresat un preot nepotul lui Pavel Abraham

Abraham a fost numit în respectiva funcție de rusofilul Igor Dodon pe vremea când era președinte. Conform publicației Ziarul de Gardă, deputatul socialist Vasile Bolea, ieșind din clădirea Ministerului Justiției, a precizat vineri că Guvernul controlat de Dodon urmează să examineze situația lui Abraham. 

"Comisia nu poate decide dacă vreun membru rămâne sau nu în Comisia pentru selectarea candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Acest lucru urmează să fie examinat de Guvern. Tot Guvernul decide și asupra regulamentului", a zis Bolea.

Ministrul în exercițiu al Justiției, Fadei Nagacevschi, a susținut însă că președinta Maia Sandu nu are dreptul să retragă membrul desemnat de fostul șef de stat, Igor Dodon, din componența Comisiei pentru selectarea candidaților la funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea Republicii Moldova. Făcând trimitere la regulament, Nagacevschi a spus că doar membrul poate decide să se retragă din cadrul Comisiei.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.