TOȚI OAMENII PREȘEDINTELUI TRUMP- EPISODUL 1. Cine este afaceristul Elliot Broidy, grațiat de fostul președinte în ultima zi de mandat. Din cauza lui, Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare pentru luare de mită. Legăturile cu Ronald Lauder și Beny Steinmetz


TOȚI OAMENII PREȘEDINTELUI TRUMP- EPISODUL 1. Cine este afaceristul Elliot Broidy, grațiat de fostul președinte în ultima zi de mandat. Din cauza lui, Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare pentru luare de mită. Legăturile cu Ronald Lauder și Beny Steinmetz

Omul de afaceri Elliott Broidy, pus sub acuzare în SUA pentru modul în care și-a folosit influența pe lângă fostul președinte Donald Trump,  a fost grațiat de fostul lider de la Casa Albă. În 2016, Broidy a fost implicat în strângerea de fonduri pentru Comitetul Național Republican (RNC), precum și pentru Comitetul Inaugural al Președinției lui Donald Trump.  

A fost investigat de procurorul special Robert Mueller pentru legăturile sale cu Michael Cohen, fost avocat al lui Donald Trump, și George Nader, un renumit lobby-ist din Washington, cu conexiuni profunde în Orientul Mijlociu.  

Conexiunea George Nader- Ronald Lauder

Elliot Broidy a fost prezentat prințului moștenitor Mohammed bin Zayed (MBZ) din Emiratele Arabe Unite de către George Nader. Prin intermediul acestuia, Broidy a beneficiat de contracte de mai multe milioane de euro cu Emiratele Arabe Unite, în ciuda faptului că nici el, nici Nader, nu s-au înregistrat ca derulând afaceri în străinătate, așa cum îi obliga legislația din SUA.  

Născut în Liban, George Nader (în fotografie, alături de Donald Trump) a fost implicat, în anii '80, în negocierile de pace din Orientul Mijlociu, alături de Ronald Lauder, lider al comunității evreiești din SUA,  susținător ferm și contribuabil major al Partidului Republican.  

Elliot Broidy a fost în Consiliul de Administrație al Republican Jewish Coalition, și a lucrat cu „Secure America Now” (SAN), lucru pe care el însuși l-a recunoscut într-un e-mail destinat unui consilier din Emiratele Arabe Unite (EAU). Președintele SAN este Allen Roth, consilierul-șef politic al lui Ronald Lauder. Din Consiliul de Administrație al SAN a făcut parte și fostul consilier pentru securitate națională al lui Donald Trump, John Bolton.  

SAN s-a promovat drept cea mai mare platformă digitală de securitate națională din SUA, dedicată aducerii problemelor critice de securitate în prim-planul dezbaterii opiniei publice americane.

Ronald Lauder (foto), care este președintele Congresului Evreiesc Mondial, a alocat 1,1 milioane de dolari către SAN. La alegerile prezidențiale din 2016, SAN a plătit publicitate direcționată pe Facebook și Google, pentru a ajunge la potențialii alegători din statele-cheie („swing states”).  

Ronald Lauder a fost și unul susținătorii unei grupări secrete, care a cheltuit milioane de dolari pe anunțurile de campanie ce prevesteau o preluare musulmană a Statelor Unite.  

Cel mai mare susținător individual al acestui grup, cu o donație de 2 milioane de dolari, a fost Robert Mercer, investitorul în fonduri speculative, a cărui familie a finanțat „Breitbart News” și celebra companie Cambridge Analytica.

Frații Lauder i-au prezentat lui Trump Rusia ca pe o oportunitate de afaceri

Prieten din copilărie cu Donald J. Trump, Ronald Lauder a fost invitat special la prima cină de stat a celui de-al 45-lea președinte american la Casa Albă. Totuși, nu el a fost cel care l-a introdus pe Trump în mediul de afaceri din Rusia, ci fratele său, Leonard Lauder, moștenitorul afacerii cu cosmetice „Estee Lauder”.  

Donald Trump a recunoscut public că a fost „atras pentru prima dată de minunile Rusiei” cu prilejul unui prânz ținut în New York, în 1986, găzduit de Leonard Lauder, unde Trump a stat lângă ambasadorul rus de la acea vreme, Iuri Dubinin.  

„Un lucru a dus la altul, iar acum vorbesc despre construirea unui mare hotel de lux peste drum de Kremlin”, a scris Donald Trump în cartea sa din 1987, The Art of the Deal („Arta afacerilor”). La același eveniment a fost prezent și diplomatul rus Vitali Churkin, numit ulterior ambasador al Rusiei la Organizația Națiunilor Unite (ONU). Churkin a murit, în februarie 2017, la vârsta de 64 de ani.

Conexiunea Lauder- Steinmetz

Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ) a documentat entitățile offshore „Estee Lauder”, înființate încă din anul 1973.  

De pildă, Lauder International Corp., înregistrată în Insulele Virgine Britanice (BVI) la 3 iunie 1997, conform Panama Papers, figura acționar al BSG Capital Markets PCC Limited. BSG Capital Markets este o companie offshore din Guernsey (Insula Jersey), controlată de magnatul israelian Beny Steinmetz (foto).

  

Pe lângă faptul că este unul dintre investitorii inițiali în fondul Hermitage Capital al lui Bill Browder (unul dintre cele mai vechi și mai mari fonduri de investiții din Rusia), Beny Steinmetz controlează multe companii offshore și onshore în cadrul holdingului numit Beny Steinmetz Group Resources - BSGR.  

BSG Capital Markets este doar una dintre acele companii aflate sub controlul său. Prin companiile sale, Steinmetz este unul dintre cei mai mari cumpărători de diamante din lume și un furnizor pentru Tiffany’s.  

Beny Steinmetz are, de asemenea, interese în numeroase investiții din domeniul mineralelor în Africa, dar și în Europa de Est. A fost sau este anchetat penal pentru infracțiuni financiare în România, Ungaria, Austria, Elveția, Israel, SUA și Guineea. În România a fost condamnat în afacerea Ferma Băneasa. Detalii AICI.

Unul dintre avocații lui Beny Steinmetz este Alan Dershowitz, figură publică importantă în SUA, apropiat  al premierului israelian Bibi Netanyahu, dar și al lui Donald Trump.

Beny Steinmetz este unchiul lui Raz Steinmetz, unul din proprietarii Gaia Investments, o companie specializată în facaeri imobiliare, cu interese și în România. Cotidianul israelian „Haaretz” a relatat că Gaia Investments a încheiat mai multe tranzacții cu companiile lui Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, din Manhattan, Jersey City și Brooklyn.

O paranteză interesantă: Ronald Lauder a candidat la funcția de primar în New York, iar managerii săi de campanie au fost Roger Ailes și Arthur Finkelstein. În mod ironic, Lauder a pierdut în fața lui Rudy Giuliani. Lauder l-ar fi prezentat pe Finkelstein lui Bibi Netanyahu. Finkelstein a fost principalul mentor al lui Roger Stone.  

Ronald Lauder a fost întotdeauna interesat de Europa de Est, după ce a fost ambasador al SUA în Austria în 1987. A deschis un restaurant în 1990 la Budapesta. În același an, a achiziționat o cotă de 50% din General Banking & Trust Company din Budapesta.

Conexiunea Broidy- Steinmetz

Revenind la Elliot Broidy, acesta deține compania israeliană de investiții Markstone Capital. În 2009, Beny Steinmetz a investit 10 milioane de dolari în compania lui Broidy.  

De asemenea, merită meționat și contractul dintre o companie controlată de Broidy, Circinus LLC, și compania controlată de guvernul român, Romarm. Pentru această afacere este urmărit penal Liviu Dragnea, care ar fi primit foloase necuvenite de la Broidy (respectiv dreptul de a participa la ceremonia de învestitură a lui Donald Trump, din ianuarie 2017), pentru a-i facilita semnarea acestui contract.

Nu în ultimul rând, Ronald Lauder a fondat Central Media Enterprise (CME) în 1994. Până în 1997, CME a ajuns să dețină posturi TV în Slovenia, România (PRO TV), Slovacia și Ucraina. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.