Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a anunțat joi că a reluat procedura de verificare a statutului de revoluționar al fostului președinte al României, Ion Iliescu, inculpat pentru crime împotriva umanității. Ion Iliescu deține certificatul de Revoluționar cu Merite Deosebite. Solicitarea către CNSAS a fost formulată de către revoluționarul Marian Ceaușescu.
Redăm documentul:
De asemenea, reiterăm că revoluționarul Marian Moroșanu, zis și Ceaușescu, a inițiat o petiție în luna noiembrie 2020 prin care solicită autorităților competente retragerea certificatului de Revoluționar cu Merite Deosebite al inculpatului pentru crime împotriva umanității, Ion Iliescu. (puteți semna petiția AICI)
"Întrucât justiția se mișcă în continuare cu lentoare vădită, considerăm că o minimă reparație morală ar fi reprezentată de retragerea certificatului de Revoluționar cu Merite Deosebite al inculpatului pentru crime împotriva umanității Ion Iliescu", a subliniat revoluționarul autentic Marian Moroșanu.
Redăm textul petiției: "În decembrie și din păcate doar atunci, o mare parte din opinia publică sesizează din nou faptul că dosarele istorice, printre care Dosarul Revoluției, nu au fost soluționate, deși iată că au trecut 31 de ani de la masacrul din 1989 orchestrat de comuniști și de eșalonul doi de comuniști care se intitulau după fuga dictatorului Nicolae Ceaușescu drept feseniști, moment în care au preluat puterea în frunte cu Ion Iliescu (fost membru de marcă al PCR).
Datorită Asociației "21 Decembrie 1989", condusă de Doru Mărieș, CEDO a cerut explicit României, în mai multe rânduri, să soluționeze rapid dosarele penale care privesc victimele din Decembrie 1989, conexate în "Dosarul Revoluției". Totodată, CEDO a decis că faptele comise de Ion Iliescu și camarila sa nu se pot prescrie.
Întrucât justiția se mișcă în continuare cu lentoare vădită, considerăm că o minimă reparație morală ar fi reprezentată de retragerea certificatului de Revoluționar cu Merite Deosebite al inculpatului pentru crime împotriva umanității Ion Iliescu.
Ion Iliescu este judecat pentru peste o mie de crime care s-au comis după fuga dictatorului Nicolae Ceaușescu, atunci când eșalonul doi de comuniști a preluat puterea".