Miercuri seară, activistul civic pentru stoparea tăierii abuzive a pădurilor din Bucovina, Daniel Bodnar, a plecat în urmărirea a două camioane cu lemne care se îndreptau spre Mălini. La un moment dat, Bodnar a fost atacat și umplut de sânge de mafia lemnului, iar geamurile mașinii la volanul căreia se afla i-au fost sparte cu pietre.
Astăzi, la presiunea unei părți din presă și din societatea civilă, ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că a dispus trimiterea de urgență, în județul Suceava, a unei echipe mixte de specialiști din cadrul Direcției Control Intern și al Direcției de Ordine Publică, ale Poliției Române, pentru a verifica cele sesizate de activistul de mediu Daniel Bodnar.
În acest context, Asociația Evoluție în Instituție, condusă de activistul civic Cristian Dide, a solicitat joi Ministerului de Interne asigurarea de urgență a protecției cu efective de jandarmi la toate acțiunile desfășurate de Daniel Bodnar în vederea identificării și sesizării transporturilor ilegale de material lemnos. De asemenea, Dide a anunțat că va participa mâine alături de activistul de mediu Daniel Bodnar la o întâlnire cu prefectul de Suceava.
Redăm comunicatul AEI:
"A devenit o realitate de necontestat 𝒂𝒈𝒓𝒆𝒔𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒄𝒖 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒓𝒆𝒂𝒄𝒕̦𝒊𝒐𝒏𝒆𝒂𝒛𝒂̆ 𝒉𝒐𝒕̦𝒊𝒊 𝒅𝒆 𝒍𝒆𝒎𝒏𝒆 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂𝒛𝒖𝒍 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒔̦𝒕𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒅𝒆 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒖 din Bucovina, care își riscă viața de fiecare dată când urmăresc un camion de lemne pentru care au suspiciuni.
În ultimele luni, cei ce atrag atenția asupra faptului că fondul forestier se diminuează cu rapiditate sunt atacați cu topoare, pietre, sticle, amenințați chiar cu moartea de acești indivizi care lucrează ca un 𝒈𝒓𝒖𝒑 𝒊𝒏𝒇𝒓𝒂𝒄𝒕̦𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍 𝒐𝒓𝒈𝒂𝒏𝒊𝒛𝒂𝒕 în zona de nord a țării.
Mai mult decât atât, forțele de ordine au închis ochii și au 𝒕𝒐𝒍𝒆𝒓𝒂𝒕 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒊𝒍𝒆𝒈𝒂𝒍𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊 uneori din 𝒄𝒐𝒎𝒑𝒍𝒊𝒄𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆, alteori din 𝒕𝒆𝒂𝒎𝒂̆.
Cel mai grav, polițiști și jandarmi din zonă au îmbracat uniforma și au fost obedienti ordinelor venite pe linie de partid, uitând motivul pentru care sunt plătiți din taxele cetățenilor.
Asociația Evoluție În Instituție a solicitat astăzi, conform Legii 550/2004, Ministerului de Interne, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Inspectoratului de Jandarmi Suceava 𝒂𝒔𝒊𝒈𝒖𝒓𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒅𝒆 𝒖𝒓𝒈𝒆𝒏𝒕̦𝒂̆ 𝒂 𝒑𝒓𝒐𝒕𝒆𝒄𝒕̦𝒊𝒆𝒊 𝒄𝒖 𝒆𝒇𝒆𝒄𝒕𝒊𝒗𝒆 𝒅𝒆 𝒋𝒂𝒏𝒅𝒂𝒓𝒎𝒊 la toate 𝒂𝒄𝒕̦𝒊𝒖𝒏𝒊𝒍𝒆 𝒅𝒆𝒔𝒇𝒂̆𝒔̦𝒖𝒓𝒂𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝑫𝒂𝒏𝒊𝒆𝒍 𝑩𝒐𝒅𝒏𝒂𝒓 în vederea identificării și sesizării transporturilor ilegale de material lemnos.
În urma presiunilor din spațiul public, prefectul județului, Alexandru Moldovan, a convocat mâine, 11 Decembrie, o ședință operativă cu Poliția, Jandarmeria, Garda Forestieră și Direcția Silvică din Suceava.
Nu este primul demers în care solicităm Ministerului de Interne sprijinul pentru acțiunile în teren ale lui Bodnar Daniel, însă dialogul între noi, reprezentanți ai societății civile, și minister, a fost unul neproductiv.
Mâine vom participa alături de Daniel Bodnar la întâlnirea cu prefectul de Suceava pentru că vrem să vedem cu câtă seriozitate este tratat acest subiect important. Un alt motiv este acela că avem experiență în ceea ce privesc atribuțiile Jandarmeriei și Poliției Române.
Știm că există un grad mare de corupție în zonă și nu va fi ușor să rupem legăturile care s-au format în vederea comiterii ilegalităților între forțe de ordine, pădurari, reprezentanți ai Direcției Silvice și Gărzii Forestiere și nu în ultimul rând, politicieni.
𝑫𝒐𝒎𝒏𝒖𝒍𝒆 𝒎𝒊𝒏𝒊𝒔𝒕𝒓𝒖 Marcel Vela, 𝒔̦𝒊 𝒏𝒐𝒊 𝒔𝒖𝒏𝒕𝒆𝒎 𝒄𝒖 𝒐𝒄𝒉𝒊𝒊 𝒑𝒆 𝒗𝒐𝒊! 𝑺̦𝒊 𝒏𝒆 𝒅𝒐𝒓𝒊𝒎 𝒖𝒏 𝒔𝒊𝒏𝒈𝒖𝒓 𝒍𝒖𝒄𝒓𝒖: 𝒇𝒂𝒄𝒆𝒕̦𝒊-𝒗𝒂̆ 𝒕𝒓𝒆𝒂𝒃𝒂!
Persoană de contact: Cristian Mihai DIDE
Email: [email protected]
Tel: 0731344344".
Solicitarea AEI: