Tabăra anti-PSD începe să se agite. Prezența mică de la urne anunță un dezastru apropiat de cel din 2016! Andrei Caramitru explodează: „E groasă rău. Ar fi un miracol să nu câștige PSD. Cu scor mare!”


Tabăra anti-PSD începe să se agite. Prezența mică de la urne anunță un dezastru apropiat de cel din 2016! Andrei Caramitru explodează: „E groasă rău. Ar fi un miracol să nu câștige PSD. Cu scor mare!”

Prezența mică la urne din prima jumătate a zilei de duminică, mult sub cea de acum patru ani când PSD a câștigat detașat cu un procent uriaș – 45%, începe să agite tabăra anti-„ciuma roșie”, care își îndeamnă votanții să meargă să-și exercite opțiunea electorală.

„La prezența asta - ar fi un miracol sa nu câștige PSD. Cu scor mare. Eu zic ca e cazul va sunați prietenii colegii și familia sa iasă la vot. E groasă rău”, scrie Andrei Caramitru pe pagina sa oficială de Facebook. Andrei Caramitru a fost consilierul președintelui USR, Dan Barna, iar în prezent, pentru că manifestă o oarecare echidistanță politică și comentarii critice tăioase, realiste, este una dintre cele mai apreciate voci din tabăra anti-PSD. 

Și jurnalistul Sebastian Zachmann, demisionat recent de la Adevărul, atrăgea atenția încă de sâmbătă seară asupra importanței parlamentarelor, practic cele mai importante dintre alegeri.

„Degeaba ai votat la locale, europarlamentare sau prezidențiale dacă nu votezi la parlamentare. Puterea înseamnă Guvern. Guvernul înseamnă Parlament. Tu ești Parlamentul.  Nu vrei să mergi la urne? Ai acest drept. Votul nu e o obligație și nici nu trebuie să fie. Dar e musai să știi că de votat oricum votezi chiar dacă stai acasă. Absența înseamnă vot, dar un vot decis de altcineva în numele tău. Când dai din mână a lehamite, pe canapea, de fapt, votezi. Nu mai bine dai din mână cu ștampila pe buletinul de vot? Nu mai bine decizi tu pentru tine? Indiferent cu cine votezi, important e să mergi la urne. Nu există un partid perfect, dar există cel puțin un candidat rezonabil pe listele tuturor partidelor care au șanse să intre în Parlament. Degeaba faci politică în stradă, în bula ta de pe facebook sau la bere cu prietenii dacă nu mergi la vot”, a scris Zachmann pe Facebook. 

Care a fost rezultatul scrutinului parlamentar din 2016 (sursa: Digi24)

CAMERA DEPUTATILOR

- PSD - 45,47 % - 154 de mandate

- PNL - 20,04 - 69 de mandate

- USR - 8,87 % - 30 de mandate

- UDMR - 6,18 % - 21 de mandate

- ALDE - 5,62 % - 20 de mandate

- PMP - 5,34 % - 18 mandate

- minoritatile nationale - 17 mandate

SENATUL ROMANIEI

- PSD - 45,67 % - 67 de mandate

- PNL - 20, 41 % - 30 de mandate

- USR - 8,92 % - 13 mandate

- UDMR - 6,24 % - 9 mandate

- ALDE - 6 % - 9 mandate

- PMP - 5,65 % - 8 mandate

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.