Membrii Biroului Electoral al Sectorului 1 (BES 1) au votat să acopere geamurile noului sediu cu folie neagră, după ce Clotilde Armand, noul primar de sector, i-a mutat în Piața Amzei pentru mai multă transparență.
Informația a fost dezvăluite pe Fabook de către Sorin Ioniță, de la think-tank-ul „Expert Forum”.
„Incredibil, dar adevărat: Clotilde Armand a mutat Biroul Electoral Sector 1 (ăla cu problema) mai în Centru, într-o clădire luminoasă din Amzei, ca să nu mai fugă unii cu PV-urile pe scări.
Acum BES1 a votat să pună folie neagră pe geamuri, ca să nu se vadă de afară. Motivul: protecţia datelor personale, adică să nu stea cetăţenii grămadă pe ferestre şi să copieze CNP-uri… Delir voyeurist.
Votul a fost 7-3: s-au opus tehnicii (judecătoarea preşedintă şi AEP) şi reprezentantul USR-Plus. Restul nu pot fără geamuri fumurii şi jante cromate”, a scris Ioniță. El a publicat și un facsimil după hotărîrea BES 1.
Pe 16 noiembrie a.c., noul primar al sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat pe Facebook decizia mutării BES 1 în noul sediu din Piața Amzei.
„Vă amintiți că fostul sediu al Biroului Electoral Sector 1 era situat sub sediul de campanie al fostului primar și era total opac. Astfel, am luat decizia de a muta sediul BES 1 din piața Mureș în clădirea din piața Amzei. Aici avem mulți pereți de sticlă și spațiul este foarte luminos. Fiecare cetățean al sectorului are acum posibilitatea să vadă ce se întâmplă în BES 1 și unde ajunge votul lui. Așa ar trebui să arate fiecare instituție din România”, a scrie ea.