REZULTATE LIVE. Joe Biden își consolidează poziția în fața lui Donald Trump, în alegerile prezidențiale din SUA. Statele care vor decide soarta alegerilor sunt Arizona, Pennsylvania, Carolina de Nord, Georgia, Wisconsin și Michigan


REZULTATE LIVE. Joe Biden își consolidează poziția în fața lui Donald Trump, în alegerile prezidențiale din SUA. Statele care vor decide soarta alegerilor sunt Arizona, Pennsylvania, Carolina de Nord, Georgia, Wisconsin și Michigan

Democratul Joe Biden este în fața republicanului Donald Trump în cursa pentru stabilirea președintelui SUA, potrivit unei proiecții a postului de televiziune american Fox News.

UPDATE 16.00. Joe Biden l-a depășit pe Trump în Michigan, după aproximativ  89% dintre voturi centralizate. Diferența dintre cei doi este de aproape 7.000 de voturi. Mai sunt circa 620.000 de voturi de centralizat, însă mare parte vin din zone urbane pro-Biden și din voturi prin corespondență, majoritatea ale alegătorilor democrați.

-------------------------------------------------

UPDATE 15.00. Joe Biden trece în față în Wisconsin, stat cu 10 voturi electorale, după procesarea a 95% din buletinele de vot, potrivit Fox News. De asemenea, candidatul democrat recuperează teren și în Michigan (16 voturi electorale), acolo unde la 90% din voturi procesate Biden are 13.000 de voturi mai puțin.

-------------------------------------------------

UPDATE 9.30. Donald Trump și-a proclamat victoria în alegerile prezidențiale din SUA. ”Ne pregătim pentru o sărbătoare foarte mare. Vreau să mulțumesc poporului american pentru sprijinul minunat”, a spus președintele american Donald Trump într-o declarație la Casa Albă. „Rezultatele din această seară sunt fenomenale și suntem pregătiți să ieșim în stradă și să sărbătorim ceva minunat, acest succes. Sunt state unde nu ne așteptam să câștigăm, dar am câștigat. Am câștigat marele stat Ohio, am câștigat Texas. Este clar că am câștigat în Georgia. Foarte important, câștigăm în Pensylvania, cu un număr mare de voturi. Câștigăm în Wisconsin. Vom câștiga și, în ceea ce mă privește, am câștigat deja”, a adăugat președintele american.

-------------------------------------------------

UPDATE 8.30. Fostul vicepreședinte al SUA Joe Biden va câștiga un singur vot electoral în Nebraska,  iar președintele Donald Trump își va adjudeca celelalte patru voturi. Nebraska este unul din cele două state care nu aplică metoda „câștigătorul ia totul” în alocarea numărului de electori.  Scorul la electori a devenit 238 la 213 în favoarea lui Biden.

-------------------------------------------------

UPDATE 8.15. Harta electorală a alegerilor prezidențiale din SUA la această oră.

-------------------------------------------------

UPDATE 8.00. Președintele în exercițiu, Donald Trump, va câștiga în statul Montana (3 electori), estimează Fox News. Scorul la electori a devenit 237 la 213 în favoarea lui Biden.

-------------------------------------------------

UPDATE 7.50. Donald Trump a anunțat pe Twitter că va face declarații de presă în scurt timp. ”Voi face o declarație în noaptea aceasta. O mare victorie!”, a scris el. El a postat un alt mesaj în care îi acuză pe democrați că vor să fure alegerile. „Suntem în frunte, dar eiîncearcă să fure alegerile. Nu o să-i lăsăm. Nu se mai votează după ora de închidere”, a scris Trump. Postarea sa a fost blocată de Twitter.

-------------------------------------------------

UPDATE 7.40. Joe Biden a ținut un scurt discurs de la sediul său de campanie din Wilmington (Delaware). „Avem un sentiment bun în legătură cu unde suntem. Suntem în grafic să câștigăm alegerile. Va trebui să avem răbdare până se numără voturile prin corespondență. Credem că am câștigat în Arizona, suntem în joc în Georgia și nu ne așteptam la asta, suntem încrezători în legătură cu Wisconsin și Michigan, vom câștiga Pennsylvania. Aveți încredere. Vom câștiga!”.

Apoi i s-a adresat soției sale: „Hai să plecăm de aici!”

-------------------------------------------------

UPDATE 7.30. Potrivit predicției Fox News, Joe Biden va câștiga în Minnesota (10 electori), unul din statele- cheie importante din SUA. Scorul la electori 237 la 210 este în favoarea sa.

-------------------------------------------------

UPDATE 7.15. Donald Trump va câștiga în statul Iowa (6 electori). Scorul la electori este 227 la 210 în favoarea lui Joe Biden.

-------------------------------------------------

UPDATE 7.05. Joe Biden și-a adjudecat statul Hawaii și și-a mărit numărul de electori cu 4. Scorul la electori a devenit 227 la 204 în favoarea sa.

-------------------------------------------------

UPDATE 6.50. Fox News prezice victoria lui Donald Trump în Ohio (18 electori) și Texas (38 de electori). Scorul la electori a devenit 223 la 204 în favoarea lui Joe Biden.

 

-------------------------------------------------

UPDATE 6.40. Democratul Joe Biden și-a adjudecat statul New Mexico (5 electori).

-------------------------------------------------

UPDATE 6.30.  Fox News îl dă câștigător pe Joe Biden  în Arizona (11 electori), stat pe care Donald Trump l-a câștigat în 2016. Staff-ul actualului președinte contestă înformația. Scorul la electori a devenit 223 la 148. 

Este de așteptat ca rezultatele din Pennsylvania (20 electori), Ohio (18), Carolina de Nord (15), Michigan (16) și Wisconsin (10) să nu fie anunțate astăzi, astfel că rezultatul final al scrutinului prezidențial nu va putea fi estimat cu precizie.

-------------------------------------------------

UPDATE 6.05. Biden- Trump: 207 la 148 de electori. Președintele în exercițiu și-a adjudecat Florida (29 de electori), unul dintre statele-cheie vitale pentru alegerea sa. 

El este dat câștigător și în Idaho (4 electori).

Joe Biden are prima șansă în mai multe state de pe coasta de vest: California (55 electori), Oregon (7) și Washington (12).

În Texas (38 de electori) conduce Trump, cu 51,6% la 47,1%, după numărarea a 74% dintre voturi. În Pennsylvania (20 de electori) Trump are 55,2% la 42,2%, după numărarea a 47% din voturi.

-------------------------------------------------

UPDATE 5.50. Raportul în funcție de numărul de electori a devenit 133 la 115 în favoarea democratului Joe Biden, după ce acesta și-a adjudecat statul New Hampshire (4 electori), iar Donald Trump, Utah (6 electori).

-------------------------------------------------

UPDATE 5.30. Joe Biden a câștigat până acum 129 de electori, din totalul de 270 necesari pentru a ajunge președinte, în timp ce rivalul său doar 109.  

Șansele lui Trump de a răsturna situația sunt foarte mari. Actualul președinte conduce în state cu număr mare de electori în Colegiul Electoral, precum Florida (29), Texas (38) sau Pennsylvania (20).

O luptă strânsă se dă în Carolina de Nord, care a pus 15 electori în joc.

Statele adjudecate până acum de Biden sunt: Colorado (9 electori), Illinois (20), New York (20), Virginia (13), Vermont (3), Massachusetts (11), Rhode Island (4)

Connecticut (7), New Jersey (14), Delaware (3), Maryland (10), District of Columbia (3)

Statele câștigate sigur de Trump sunt: Wyoming (3), Dakota de Nord (3), Dakota de Sud (3), Kansas (6), Oklahoma (7), Missouri (10), Arkansas (6), Lousioana (8), Missisippi (6), Alabama (9), Tennessee (11), Kentucky (8), Indiana (11), West Virginia (3), Carolina de Sud (9).

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.