VIDEO. UPDATE. Viena, sub teroarea terorișilor islamiști care au jurat credință ISIS. Numărul victimelor a ajuns la patru/Gruparea jihadistă Al-Qaida în Magrebul Islamic îndeamnă la uciderea tuturor celor „care îl insultă pe profet”


VIDEO. UPDATE. Viena, sub teroarea terorișilor islamiști care au jurat credință ISIS. Numărul victimelor a ajuns la patru/Gruparea jihadistă Al-Qaida în Magrebul Islamic îndeamnă la uciderea tuturor celor „care îl insultă pe profet”

UPDATE. Teroristul împuşcat în cursul atentatelor comise luni seara la Viena era un tânăr de 20 de ani, cunoscut serviciilor de informaţii interne ca fiind unul dintre cei 90 de islamişti austrieci care doreau să plece în Siria, scrie agerpres.ro. Sursa acestor informații este Florian Klenk, redactorul şef al săptămânalului Falter, care a mai scris într-o postare pe Twitter că atacatorul - Kurtin S - avea "rădăcini albaneze", dar părinţii săi erau originari din Macedonia de Nord. Klenk nu a precizat de unde deține acest informații. 

Poliţia credea că islamistul nu era capabil să planifice un atentat la Viena, a mai scris Klenk.

Patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte şapte victime ale atacului de luni seară de la Viena se află în stare critică, prezentând risc vital major, a precizat o purtătoare de cuvânt a Serviciului de sănătate. În total, 17 victime ale atacului primesc îngrijiri în diferite spitale, în special pentru răni prin împuşcare şi tăieturi, a spus aceeaşi purtătoare de cuvânt. Alţi 10 pacienţi cu leziuni uşoare sunt în stare de şoc, a adăugat ea.

Autorităţile austriece au sugerat că în atacurile de luni seara ar fi fost implicaţi mai mulţi atacatori. Unul a fost ucis într-un schimb  de focuri cu poliția la scurtă vreme după producerea atactului. Acesta avea asupra sa o puşcă de asalt şi mulajul unei centuri explozive. În prezent, anchetatorii încearcă să stabilească dacă este posibil ca acesta să fi acţionat de unul singur, în condiţiile în care tiruri au avut loc în cel puţin şase locuri diferite, conform agenţiilor de presă internaţionale. 

Știrea inițială

Atacurile din centrul Capitalei Austriei, Viena, în care bărbaţi înarmaţi au ucis şi au rănit mai multe persoane, au fost comise de cel puţin un "terorist islamist", a declarat marţi ministrul austriac de interne Karl Nehammer, citat de Reuters și preluat de agerpres.ro.

Într-o conferinţă de presă televizată dimineaţă devreme, Nehammer a repetat apelurile ca oamenii să rămână în case, spunând că unul dintre atacatori care purta o centură explozivă ce s-a dovedit a fi falsă era un simpatizant al Statului Islamic.

Atacatorul a fost împuşcat mortal de poliţişti, care încă sunt în căutarea a cel puţin unui alt bărbat înarmat.

"Am avut un atac ieri seară (luni seara - n.r.) comis de cel puţin un terorist islamist", a declarat Nehammer, adăugând că atacul a fost o încercare de a slăbi sau diviza societatea democratică austriacă.

Bărbaţi înarmaţi au atacat luni seară în şase locuri din centrul Vienei, începând din faţa sinagogii principale. Martori au descris indivizii care trăgeau în mulţimea din baruri cu puşti automate, în timp ce mulţi oameni profitau de ultima seară înainte de introducerea unei carantine la nivel naţional din cauza COVID-19.

Poliţia a confirmat marţi că trei civili au fost ucişi în atacuri - doi bărbaţi şi o femeie - şi alţi 15 răniţi, inclusiv un ofiţer de poliţie. Însă agenţia de presă austriacă APA a relatat marţi dimineaţa că o a patra victimă rănită în atacul de luni seară a murit. Şi ziarul Kurier a transmis că o a patra persoană a decedat, citându-l pe primarul Vienei, Michael Ludwig.

Poliţia a blocat o mare parte din centrul istoric al Vienei în timpul nopţii, îndemnând publicul să se adăpostească. Mulţi au căutat refugiu în baruri şi hoteluri, în timp ce transportul public în tot centrul vechi a fost oprit.

Mai multe locuinţe au fost percheziţionate şi au fost efectuate arestări, potrivit APA - preluată de Reuters - care a citat Ministerul de Interne austriac. Percheziţiile de marţi dimineaţă au legătură cu atacatorul care a fost ucis, potrivit sursei citate.

Potrivit g4media.ro care citează presa austriacă, unul dintre atacatori a postat în trecut pe contul său de Instagram imagini din momentul în care a depus un jurământ de credință față de șeful organizației teroriste ISIS (foto jos). Chiar în ziua atacului, el ar fi trimis clipuri video cu atacul de la redacția Charlie Hebdo către doi prieteni de pe Instagram, potrivit sursei citate. În trecut, el a mai postat fotografii în care apare cu mai multe arme automate, exact modelul folosit în atacul terorist comis luni seară în centrul Vienei.

Pe de altă parte, potrivit AFP, gruparea jihadistă Al-Qaida în Magrebul Islamic (AQMI) îşi îndeamnă public susţinătorii să ucidă toate persoanele care-l insultă pe profetul Mahomed şi ameninţă să se răzbune pe preşedintele francez Emmanuel Macron, care apără dreptul la liberă exprimare, inclusiv acela de a-l caricaturiza pe profet.  

”Boicotarea este o datorie, dar nu este de ajuns”, spune AQMI într-un comunicat, în care îndeamnă la ”răzbunare” și „uciderea celui care-l insultă pe profet”, prezentându-l totodată drept ”martir” pe adolescentul rus de origine cecenă radicalizat care l-a decapitat pe profesorul francez Samuel Paty.



 



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.