Mai mulți locuitori din satul Varnița au blocat intrarea la secția de vot, pentru că un locuitor al regiunii transnistrene a încercat să voteze, scrie Deschide.md. La un moment dat acesta a utilizat spray lacrimogen. Locuitorii s-au revoltat. La fața locului s-a deplasat și candidatul PPDA la funcția de președinte al Republicii Moldova, Andrei Năstase.
La o altă secție de vot oamenii au protestat în preajma secției deschise în incinta liceului teoretic din localitate.
„Nu ne aduceți COVID”, scria pe unele dintre placatele cu care au venit locuitorii la protest. De ei s-au apropiat reprezentanții poliției care le-au solicitat să renunțe la protest ori vor fi escortați la Inspectoratul de poliție.
Bărbatul care a provocat altercația fost identificat de poliție și reținut, anunță IGP. „O situație mai încordată o avem la Varnița, unde un număr de persoane din rândul veteranilor precum și alți localnici încearcă să perecliteze, blocând accesul persoanelor care vin la vot. Urmare a intervenției poliției, lucrurile până când se mențin, accesul la secție este asigurat. Totodată, încercările rămân următoarele ca aceștia să manifeste agresiv și respectiv să limiteze accesul persoanelor la secție de votare.
Totodată, am avut și un incident care a fost provocată de către o persoană intrând în altercații verbale cu grupul de cetățeni prezenți în adiacentul secției de votare, amplasată în liceul din localitate.
În urma altercației, a fost folosit gaz lacrimogen. Persoana este identificată și reținuță și la moment este dispus procesul de constatare”, a precizat reprezentatul IGP.
Vicepreședintele PPDA Alexandru Slusari susține că în regiunea transnistreană au fost contactate mai multe companiide transport și li s-au cerut mijloace de transport pentru a aduce alegători la Varnița și Cocieri.
„Plătesc bine. O bună parte nu vor să dea transport pentru că nu vor să-și asume riscuri, dar toți sunt presați. Cu minivanuri vor fi mulți. Ei speră ca un minivan să poată face în jur de 15-20 curse. Cel mai probabil grosul alegătorilor transportați din Transnistria putem aștepta la Varnița și Cocieri, satele amplasate chiar în preajma localităților din așa zisă Transnistria, cum ar fi Tighina și Dubăsari. Aici nu trebuie traversate poduri sau alt spațiu pe teritoriu controlat de autoritățile moldovenești și este mai ușor de ascuns un transport. Căt de greu le va fi fi deputaților și activiștilor Platformei DA, azi toata ziua vom fi cu ochii pe secțiile de votare pentru locuitorii din stânga Nistrului”, scrie Slusari.
Toate secțiile de votare de pe teritoriul Republicii Moldova s-au deschis la ora 7:00, anunță Comisia Electorală Centrală. În pofida tensiunilor de la Varnița, acolo unde votează alegători transnistreni, reprezentanții CEC spun că nu au fost înregistrate „incidente majore”.
La urnele de vor sunt așteptați 2 807 182 de cetățeni cu drept de vot, incluși în listele electorale.
Pentru organizarea scrutinului de astăzi au fost deschise 2143 secții de votare, dintre care 2004 pe teritoriul țării, incluzând 42 de secții pentru locuitorii din stânga Nistrului, iar 139 – în afara Republicii Moldova.
La ora 7.00 și-au început activitatea toate secțiile de votare din țară. Conform situației la ora 08:00, în străinătate, procesul de votare a demarat la ora locală 07:00. Astfel, până la acest moment este în desfășurare procesul de votare în cadrul secțiilor constituite în Japonia, unde a votat primul alegător în cadrul alegerilor prezidențiale, precum și în China, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Statul Qatar, Israel, Federația Rusă, România, Turcia, Bulgaria, Grecia, Cipru, Ucraina, Belarus, Estonia, Letonia, Lituania.
Pentru scrutinul de astăzi au fost tipărite 3.490.000 buletine de vot, dintre care 556.000 au fost distribuite secțiilor de votare din afara țării.
PREZENȚA ÎN TIMP REAL AICI