Ponta continuă racolările: "covidiotul" Cataramă și Laufer vor candida la parlamentare din partea Pro România


Ponta continuă racolările: "covidiotul" Cataramă și Laufer vor candida la parlamentare din partea Pro România

Victor Ponta continuă campania de recrutare de nume sonore, disperat că nu va trece cu PSD II (Pro România) pragul de 5% la alegerile din decembrie pentru a accede în Parlament. În acest sens, Pro România a înghițit partidul lui Tăriceanu, cu tot cu lider, toți membrii ALDE care vor candida la parlamentare urmând să o facă din partea partidului lui Victor Ponta. 

Dar campania de recrutare nu s-a încheiat aici. Publicația Ebihoreanul a precizat astăzi că milionarul Viorel Cataramă va deschide lista de candidați la Senat ai Pro România Bihor. Mai mult, preşedintele Forța Identității Naționale - Platforma Social Liberală, Ilan Laufer, a anunţat joi pe Facebook că va fuziona cu Pro România şi va deschide listele formaţiunii fondate de Victor Ponta la Camera Deputaţilor în judeţul Brăila. 

"PSL vine la Pro România! Startup-ul politic pe care l-am iniţiat la sfârşitul anului trecut FIN-PSL, se va alătura prin fuziune Partidului Pro România. Îi mulţumesc lui Victor Ponta pentru toată deschiderea pe care a avut-o faţă de acest proiect politic cu orientare de centru, proiect format din oameni profesionişti şi tineri antreprenori care, prin această fuziune, vor consolida zona liberal-antreprenorială a Pro România şi îşi vor aduce contribuţia în cadrul proiectelor menite să sprijine mediul privat şi în mod special firmele româneşti, acestea fiind cele mai afectate de actuala criză economică provocată de pandemie.Mulţumesc colegilor pentru încrederea acordată de a deschide lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor în judeţul Brăila şi îi asigur de toată implicarea mea astfel încât atât partidul cât şi capitalul autohton să aibă cel puţin un reprezentant din judeţ în viitorul Parlament", a scris Lauder pe Facebook. 

Amintim că Laufer a fost membru PSD și a ocupat funcția de ministru pentru Mediul de Afaceri în Guvernul Tudose. Totodată, Laufer a fost şi consilier onorific al fostului premier Viorica Dăncilă. Pe 25 septembrie 2019, Laufer a anunțat că demisionează din funcţii, întrucât nu a fost invitat să facă parte din delegaţia premierului în Statele Unite ale Americii. Laufer era la acea vreme și președinte al PSD SUA. 

Totodată, scoatem în relief faptul că îngrijorarea lui Ponta în legătură cu situația epidemiologică din România reprezintă doar o gogoașă electorală, întrucât atât Laufer, cât și Cataramă sunt doi exponenți notabili care au protestat în Piața Victoriei față de măsurile luate de Guvernul actual în legătură cu combaterea răspândirii coronavirusului. Astfel, Ponta a recrutat pentru parlamentare două dintre personajele care au contribuit la propagarea scepticismului față de existența epidemiei COVID-19 și față de măsurile luate de autorități în ceea ce privește combaterea răspândirii virusului, în timp ce el a susținut și susține că alegerile nu trebuie să aibă loc în decembrie, întrucât există un risc epidemiologic major. 

De asemenea, vă prezentăm în cele ce urmează o filmare în care Cataramă a venit în Piața Victoriei cu o armată de coronasceptici, spunând că luptă pentru aceleași idealuri pentru care a luptat disidenta anticomunistă Doina Cornea, mânjindu-i astfel memoria. În acest sens, reiterăm că Viorel Cataramă a fost sursă a Securității, primind numele conspirative „Viorel”, „W” și „Voicu”.


„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.