„Ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlament arată o dată în plus că acest Parlament, majoritatea pesedistă din acest Parlament, trebuie să plece acasă. Să pui în fruntea Consiliului Legislativ pe cel care s-a afirmat ca violatorul justiției independente din România, omul care a scos milioane de oameni în stradă prin proiectele aberante în domeniul justiției. Eu nu pot să înțeleg...îmi arată foarte clar că PSD și cei care au votat alături de PSD sunt în pragul nebuniei și nu mai au nicio legătură cu realitatea. Este sfidător la adresa României și la adresa fiecărui român alegerea acestei slugi a lui Dragnea care a răspuns la toate comenziile. Îi anunț pe români că nu vom accepta. După alegeri vom reconstrui toate instituțiile fundamentale ale statului, vom adopta legi serioase în baza standardelor care există la nivel european și vom alunga din instituțiile statului toți politrucii pesede care au fost plantați împotriva bunului simț, al legii și al cetățenilor români”, a spus, miercuri dimineață, premierul Ludovic Orban, cu ocazia depunerii listelor pentru parlamentare cu candidații PNL București.
Întrebat despre situația foarte neclară de la votul de marți, când foarte mulți liberali au absentat, iar Augustin Zegrean, fost președinte al CCR propus de PNL pentru funcția de președinte al CL, a obținut doar 41 de voturi (față de 185 de voturi Iordache), voturi pe care și le dispută, fără posibilitatea de a demonstra cum stau exact lucrurile pentru că votul a fost secret, și liberalii, și useriștii care se acuză reciproc de blat cu PSD, Orban a răspuns în apărarea partidului său: ”PNL a avut candidat, pe domnul Zegrean, și toate voturile pe care le-a obținut dl Zegrean sunt voturile PNL. După cum arată rezultatele, nu există altă posibilitate dacă ne uităm la voturile lui Iordache și la voturile candidatului USR la postul de vicepreședinte al CL, asta e concluzia care se poate trage”. Situația de ieri din Parlament nu este nici pe departe așa cum încearcă premierul și alți liberali s-o prezinte având în vedere istoricul indubitabil de blaturi PNL-PSD, dar și fake-newsul la adresa USR răspândit tot din zona PNL potrivit căruia Ionuț Duli Mazâlu (care a candidat și el pentru șefia CL) ar fi fost candidatul userișilor, aceștia precizând ulterior că habar nu au cine e. Duli Mazâlu a fost consilierul fostului președinte al CL, Dragoș Iliescu, și este un personaj controversat cu o ascensiune și o avere mai mult decât dubioase. Detalii găsiți AICI.
Jurnalistul Mălin Bot atrage atenția într-o postare că disputa PNL-USR este o prostie și că vinovat pentru numirea lui Iordache în sinecura reprezentată de CL este doar PSD. „Ciolacu a făcut mizeria cu Florin Iordache, dar acum mulți nu sunt furioși pe Ciolacu & compania, discutând despre cum au votat sau nu au votat cei de la PNL sau USR. Televiziunile de știri, în loc să ia la întrebări PSD pentru mizeria asta, acuză tot PNL și USR. Este o manipulare cu tupeu siderant”, spune Mălin Bot într-un comentariu pe Facebook și Youtube.
MB: „Mare scamatorie a reușit PSD: Știau că urmează scandal pentru faza cu Iordache așa că au pregătit punctajele prin care, culmea, postacii lor acuză USR și PNL pentru mizeria asta. E incredibil cât de ticăloși sunt și am explicat in detaliu în comentariul de azi.
Ciolacu a făcut mizeria cu Florin Iordache, dar acum mulți nu sunt furioși pe Ciolacu & compania, discutând despre cum au votat sau nu au votat cei de la PNL sau USR. Televiziunile de știri, în loc să ia la întrebări PSD pentru mizeria asta, acuză tot PNL și USR. Este o manipulare cu tupeu siderant.
Am urmărit vreo două ore cum postacii PSD au reușit să inducă mulți oameni de bună-credință în eroare și să schimbe discuția.
Acum, mulți oameni de bună-credință vorbesc despre cu totul altceva și se deviază furia societății, culmea, către cei care nu au majoritatea parlamentară și indiferent cum se mobilizau nu puteau matematic să stopeze planul lui Ciolacu.
E halucinant, dragii mei, am explicat în comentariul de astăzi:
https://youtu.be/VD5LAmG9xkE
Văd comentarii ale unor prieteni care, pornind de la povestea asta, spun că nu mai merg la vot. Dragii mei, asta vrea PSD.
Dragi prieteni, cine își face iluzia că vreodată va putea vota oameni/partide perfecte se înșală amarnic. Nu există oameni perfecți în general, cu atât mai mult nu există în politică. Am explicat astăzi ceva foarte important, pornind de la momentul halucinant cu Florin Iordache”.