După ce ministrul de Externe al Rusiei – l-am numit pe Serghei Viktorovici Lavrov – a făcut clăbuci la gură, recent, scandalizat de implicarea ambasadorului SUA la Chișinău în treburile interne ale R.Moldova, deputatul Iurie Reniță (fost ambasador al Basarabiei la București) îi pune, pe Facebook, o serie de întrebări concludente ministrului putinist.
Prima dintre acestea este: cumva armata americană se află ilegal pe teritoriul nostru în flagrantă contradicție cu prevederile Constituției și cu Dreptul Internațional?
Podul.ro vă prezintă întrebările deputatului Iurie Reniță:
”Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Viktorovici Lavrov, și-a exprimat tranșant nemulțumirea vis-à-vis de implicarea Ambasadorului american la Chișinău în treburile interne ale Republicii Moldova.
Evident că-i ‹mulțumim din tot sufletul› pentru ‹grija părintească, pe care doar un frate mai mare ar putea să ne-o poarte›, dar am dori și noi, în același spirit tovărășesc, să-l întrebăm următoarele: cumva armata americană se află ilegal pe teritoriul nostru în flagrantă contradicție cu prevederile Constituției și a Dreptului Internațional?
Cumva serviciile secrete americane au împânzit Republica Moldova și sunt infiltrare în toate instituțiile statului nostru, iar una dintre acestea, Președinția, este total subordonată Kremlinului?
Cumva ‹Rapoartele săptămânale› ale lui Igor Dodon trimise la Kremlin lui Vladimir Vladimirovici Putin au ajuns atât de repede și la Serghei Viktorovici?
Cumva Ambasada SUA de la Chișinău i-a oferit cazare zile întregi lui Dodon in luna iunie 2019 de frica Procuraturii și a lui Plahotniuc și nu cea a Federației Ruse?
Cumva miliardele rusești mențin existența statului cu cea mai ‹echilibrată politică externă› și cu neutralitate permanentă, dar cu trupe rusești de ocupație, și nu generoasa asistență financiară din partea SUA și a Uniunii Europene?
Serghei Viktorovici, cumva vă mistuie nostalgia după un nou ‹Alians› dintre blocul ACUM și socialiștii lui Dodon?
Câtă grijă frățească, câtă generozitate tovărășească și niciun pic de ingerință în treburile noastre interne din partea Rusiei. Asta-i adevărata frăție! SPA-SI-BUSH-KI!”