Marile puteri din G7 condamnă dur otrăvirea lui Aleksei Navalnîi. Rusia se declară deja ofensată de acuzațiile care i se aduc


Marile puteri din G7 condamnă dur otrăvirea lui Aleksei Navalnîi. Rusia se declară deja ofensată de acuzațiile care i se aduc

Marile puteri din G7 au îndemnat marţi Rusia să îi trimită "urgent" în faţa justiţiei pe autorii "otrăvirii confirmate" a disidentului rus Aleksei Navalnîi.

Într-un comunicat, miniştrii de externe ai Canadei, Franţei, Germaniei, Italiei, Japoniei, Marii Britanii, Statelor Unite au afirmat că sunt "uniţi în condamnarea, în termenii cei mai fermi, a otrăvirii confirmate a lui Aleksei Navalnîi", relatează Agerpres.

Germania, unde disidentul de 44 de ani se află internat în spital, "i-a informat pe partenerii din G7 despre faptul că analizele chimice şi toxicologice efectuate de experţi medicali germani şi un laborator specializat al forţelor armate germane au permis stabilirea că Aleksei Navalnîi a fost victima unui atac cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok, o substanţă dezvoltată de Rusia", au explicat ei.

"Orice folosire armelor chimice, oriunde, în orice moment, de către oricine şi în orice circumstanţe, este inacceptabilă şi contrară normelor internaţionale", au subliniat miniştrii de externe în acest comunicat, dat publicităţii de Statele Unite care deţine preşedinţia anuală a G7.

"Noi, miniştrii de externe ai G7, lansăm un apel Rusiei să prezinte urgent în deplină transparenţă identitatea responsabililor acestui detestabil atac cu otravă şi să îi trimită pe autorii lui în faţa justiţiei", au insistat ei, reamintind "angajamentele" Moscovei faţă de Convenţia privind interzicerea armelor chimice.

"Acest atac împotriva liderului opoziţiei Aleksei Navalnîi este o altă lovitură gravă contra democraţiei şi pluralismului politic în Rusia. El reprezintă o ameninţare serioasă pentru aceşti bărbaţi şi femei care apără libertăţile politice şi civile", au adăugat miniştrii de externe.

G7 a promis "să urmărească îndeaproape" răspunsul Rusiei la solicitările internaţionale cu privire la cazul Navalnîi.

Autorităţile ruse au respins din nou orice implicare în această tentativă de asasinat. Mai mult, Moscova a denunţat luni aceste încercări ”absurde” de a acuza Rusia.

Context.  Navalnîi, spitalizat de pe 22 august la Berlin, ”reacţionează atunci când i se vorbeşte”, au anunțat oficial reprezentanții spitalului unde este internat după ce a fost transferat din Rusia.

”Pacientul a fost scos din coma artificială şi este scos din ventilaţia mecanică. El răspunde la stimuli verbali”, a mai precizat spitalul pe Twitter.

Opozant constant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost ”fără echivoc” otrăvit în Rusia în timpul unui turneu electoral, cu un agent neurotoxic de tip noviciok, o substanţă concepută în perioada sovietică în scopuri militare şi folosită deja împotriva fostului dubliu agent rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia, în 2018, în Anglia.

Navalnîi, cunoscut prin anchetele sale anticorupţie vizând elita politică rusă, s-a simţit rău la 20 august şi a fost spitalizat de urgenţă la Omsk, în Siberia, medicii ruși precizând ulterior că ar fi vorba de o tulburare de metabolism.După ce au respins într-o primă fază transferul acestuia în Germania, solicitat insistent de către familie și susținători, medicii ruși și-au dat acordul, iar Navalnîi a fost transportat, în stare critică, cu o ambulanță aeriană la Spitalul Charite din Berlin ai cărui medici au stabilit foarte repede că e vorba despre o otrăvire. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.