Curtea de Apel București a stabilit, definitiv, vineri, că încarcerarea fostului președinte al PSD, Liviu Dragnea, este una legală, iar el trebuie să execute în continuare pedeapsa de trei ani și șase luni după gratii, conform deciziei definitive a ÎCCJ. Completul de judecată de la Curtea de Apel București care a soluționat definitiv contestația la executare a lui Liviu Dragnea este compus din judecătoarele Raluca Mihaela Andraș și Cristina Grecu.
Dragnea invocase un recurs în drept intitulat “habeas corpus” - o lege cu caracter constituţional, promulgată în anul 1679 de către Parlamentul englez, prin care se garantează libertatea persoanei. Avocaţii fostului lider PSD s-au folosit de o decizie a CCR din luna octombrie 2019, susținând că acesta este deţinut ilegal în penitenciar, deoarece completul de 3 judecători de la Înalta Curte care l-a condamnat nu era specializat să judece fapte de corupţie.
Liviu Dragnea a dat ieri o scurtă declaraţie în faţa judecătorilor, în care s-a arătat deranjat de o remarcă a procurorului de şedinţă. Mai mult, Dragnea a reiterat că a fost trimis la pușcărie "total nevinovat".
Dragnea: "Sunt o persoană privată de libertate şi nu privativă de libertate, aşa cum l-am auzit pe domnul procuror că a spus în faţa dumneavoastră. A doua remarcă e că am auzit că dumnealui consideră un drept fundamental al CEDO din vreo subspecie a dreptului. Asta arată a mentalitate ca a unui ministru de tristă amintire, care spunea că în România drepturile reprezintă un moft.
Spun ce am mai spus. Am fost trimis la puşcărie total nevinovat. Pe fond, am fost trimis la închisoare de un complet nelegal. Avocatul a arătat că România e parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care e clară şi fără echivoc. Am fost trimis la închisoare prin nerespectarea legii şi, dacă voi fi menţinut în închisoare prin încălcare brutală a drepturilor omului, înseamnă că în România justiţia nu rezistă la presiuni politice. Spre că veţi adopta o decizie prin care să nu se menţină nerespectarea CEDO sau a legilor ţării".
Dragnea a mai încercat să iasă din pușcărie prin alte doi căi extraordinare de atac, contestația în anulare și recursul în casație, dar demersurile i-au fost respinse definitiv în instanță. (citiți AICI și AICI despre celelalte episoade în care Dragnea a încercat să scape de pușcărie, dar justiția i-a respins cererile)