EXCLUSIV Iubita lui Stas Gorelik, disident belarus arestat de securiștii lui Lukașenko, mărturie îngrozitoare: ”Ne-au tăiat cu cuțitul cablul de internet. Nu mai știu nimic despre soarta lui Stas”


EXCLUSIV Iubita lui Stas Gorelik, disident belarus arestat de securiștii lui Lukașenko, mărturie îngrozitoare: ”Ne-au tăiat cu cuțitul cablul de internet. Nu mai știu nimic despre soarta lui Stas”

Nu fără mari greutăți, Podul.ro a reușit să ia legătura și să dialogheze cu iubita unui cercetător belarus disident, Stas Gorelik, care a fost arestat abuziv și cu brutalitate, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 1.00, când în locuința celor doi a dat năvală un grup de vlăjgani recalcitranți și înarmați până-n dinți, care s-au recomandat drept agenți OMON – trupe de securitate, unități mobile ale Ministerului de Interne. 

Partenera lui Gorelik – Marisa Durham, cetățean american – e realmente îngrozită de faptul că încă nu știe absolut nimic despre Stas Gorelik, încătușat și arestat abuziv în puterea nopții, deși nici măcar nu participase la protestele îndreptate împotriva lui Aleksandr Lukașenko, dictator al Belarusului (via Moscova) încă din ꞌ94.

În discuțiile purtate pe Whatsapp – cu greu, întrucât internetul din Belarus e un blestem –, Marisa Durham ne-a relatat detalii grotești care amintesc de represiunea comunistă – securiștii i-au tăiat cu cuțitul cablul de internet, în timp ce se crizau că și-a permis să vorbească în engleză cu iubitul ei, cercetător belarus educat în Statele Unite.

Mărturia Marisei Durham descrie perfect modul de represiune aplicat de miliție și KGB, dar și de trupele speciale de intervenții anti-teroriste, Spețnaz și OMON, pe care dictatorul Lukașenko le folosește din plin împotriva propriului popor. Cazul tânărului doctorand disident ilustrează teribila represiune la care sunt supuse vocile ce îndrăznesc să se opună odiosului și criminalului regim dictatorial al lui Alexander Lukașenko.

Podul.ro vă prezintă, în exclusivitate, apelul disperat al tinerei Marisa Durham:

”Partenerul meu Stas Gorelik a fost arestat miercuri-noapte, la ora 01:00. Un grup de oameni înarmați au intrat în casa noastră. Ne-au ținut deoparte și l-au luat pe Stas. Îi deranja că vorbeam în engleză. Ne-au tăiat cu cuțitul cablul de internet

Eu sunt în siguranță, dar este greu să spun unde este Stas. Este o persoană amabilă și iubitoare. Este un doctorand harnic și inteligent. Este cea mai bună persoană pe care o cunosc și nu vreau decât să fie în siguranță și cu familia sa.

Nu a participat la niciun fel de proteste sau activități ILEGALE de niciun fel. El este o persoană bună și are grijă profundă de bunăstarea altora. Vă rugăm să pledați pentru revenirea sa în siguranță acasă”.

Pe fundal, represiunea violentă declanșată de regimul Lukașenko, care a fraudat din nou alegerile prezidențiale, se rostogolește spre paroxism – există confirmarea că doi protestatari au murit în timpul ciocnirilor cu forțele de ordine, se fac sute de arestări, protestatari, disidenți și politicieni ai opoziției fiind aruncați de-a valma în spatele gratiilor.

Protestele pentru democrație au început în urmă cu câteva luni, având ca motiv frustrarea oamenilor față de proasta gestionare a crizei pandemice și trucarea datelor oficiale. Însă, în urma falsificării grosolane a alegerilor prezidențiale din 9 august, mișcările de stradă au erupt în marile orașe ale țării: Minsk, Brest, Vitebsk, Grodna, Gomel, Pinsk, Moghilev. De notat că în Minsk represiunea autorităților a fost extrem de violentă și continuă încă. Protestatarii sunt oameni tineri, în marea lor majoritate.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.