Șeful DSU Raed Arafat și o marte parte din presă au spus în repetate rânduri că un bărbat din Galați, depistat cu COVID-19, dar asimptomatic, care a refuzat internarea, a decedat la domiciliu.
Arafat, la Antena 3: "Acesta nu este primul caz, a declarat șeful DSU. „Este o situație despre care noi am avertizat. Nu este primul caz de care aflu. Am mai avut la București semnalate de SMURD București într-o perioadă scurtă cel puțin trei cazuri, din care unul a ajuns în stare critică , la o săptămână după ce a refuzat internarea în spital. Un altul a solicitat intervenția SMURD și era deja în stop cardiac".
Valentin Boldea, medic primar şi fostul director al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, a infirmat informaţiile conform cărora un bărbat de 45 de ani ar fi refuzat internarea în spital după ce a fost confirmat cu coronavirus, iar după două zile a decedat. De fapt, bărbatul a decedat în urma unui infarct miocardic acut, suferind totodată de obezitate. Acesta se prezentase la spital, acuzând stări febrile și tuse, iar pesonalul medical a asociat simptomele cu COVID-19. De fapt, avertizează medicul Valentin Boldea, că respectivele simptome se întâlnesc și în cazul debutului unui infarct miocardic.
În acest context, Boldea a adus o serie de critici la adresa sistemului medical românesc, care se focusează doar pe cazurile COVID-19, lansând scenariul în care personalul medical de la urgențe s-a axat doar pe testarea bărbatului în legătură cu noul coronavirus, fără a-i face și un consult cardiologic care i-ar fi putut salva viața.
"Ce spuneţi de faptul că pe certificatul constatator al decesului completat după autopsie scrie infarct miocardic acut? Nu cumva la prima lui prezentare la UPU personalul s-a axat doar pe testarea COVID 19 şi au omis să-i facă un consult cardiologic?
Simptomele cu care s-a prezentat se întâlnesc şi în debutul unui infarct miocardic. Cel mai probabil omul a plecat acasă cu un infarct în derulare pe care nu l-au diagnosticat. Deci se pare că nu omul a fost neglijent, ci un sistem care îşi axează atenţia doar pe COVID şi uităm că oamenii vin la urgenţe şi cu alte patologii", a scris dr. Boldea pe rețelele sociale.
De altfel, trupul neînsufleţit al bărbatului de 45 de ani a fost introdus într-un singur sac pentru decedaţi şi nu în doi, aşa cum este procedura la bolnavii de COVID. În plus, personalul de la morga spitalului a ataşat de sac un bilet pe care se menţiona ”COVID NEGATIV”. Informaţia a fost confirmată şi de o cunoştinţă a familiei celui decedat, informează publicația Adevărul.
"Într-adevăr a murit de infarct miocardic (cunosc cazul şi nu am vrut sa comentez), dar ştirea asta circulă fără sens de ieri continuu. Dacă era pozitiv de Covid şi a făcut infarct cum să spui că a murit de Covid 19? Dar cum să nu precizezi măcar că avea probleme cardiace în nici o ştire, toţi ştiriştii sunt la fel, Covid 19 că dă bine la public...", a susţinut acesta.
Ca o concluzie, dorim să subliniem că în momentul în care șeful DSU, care, practic, coordonează combaterea epidemiei COVID-19 în România, minte, iar o mare parte din presă preia o astfel de informație falsă, vina pentru faptul că unii români nu respectă măsurile epidemiologice aparține într-un procent covârșitor și autorităților. Un alt episod care a dus la diminuarea încrederii românilor în autorități a fost raportarea greșită a numărului de teste în data de 26 iunie. Grupul de Comunicare Strategică raportase 325 de cazuri COVID-19 din sub 2 mii de teste, când de fapt numărul testelor a fost peste 12 mii, conform unui comunicat ulterior al autorităților.