O mare parte din opinia publică dă vina și pe actuala guvernare pentru clasarea parțială a dosarului 10 august de către DIICOT, întrucât actualul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, a numit-o pe Giorgiana Hosu în funcția de procuror-șef al instituției, soțul ei fiind prieten cu "Fantoma în alb", dirijorul represiunii contra manifestanților pașnici din Piața Victoriei.
Prima și singura reacție din partea Ministerului Justiției până în acest moment a venit din partea unui secretar de stat, avocatul Cristian Băcanu, președinte al PNL Sector 5, care a precizat că a participat la protestul din data de 10 august 2018, iar vinovații trebuie să știe că nu vor scăpa de răspunderea în fața legii.
Băcanu, pe Facebook: "Nu vorbesc mult. Nu mint. Nu mă pricep la ocolitul adevărului. Despre 10 August pot spune câteva lucruri şi o voi face fără delicatețe:
1. Am fost acolo, am văzut, am fost gazat;
2. Am scris zeci de plângeri penale pro bono pentru românii brutalizați;
3. Am ascultat spre 100 de relatări cumplite.
Cei vinovați trebuie să răspundă. Toți. De la mic la mare, în special decidenții. Legea trebuie aplicată fără excepții, fără blaturi, fără menajamente. Cei vinovați să ştie: nu au scăpat, nu vor scăpa de lege!".