Procurorii DIICOT au anunțat, miercuri, clasarea parțială a dosarului privind violențele de la 10 august și declinarea unei părți din anchetă către Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General, privind intervenția unor jandarmi la protestul Diasporei. Șefii jandarmilor de la acea vreme, Cazan Laurențiu Valentin, colonel Cucoș Gheorghe Sebastian și colonel Sindile Ionuț-Cătălin au scăpat de dosarul 10 august 2018 instrumentat de procurorii DIICOT, instituție condusă de Giorgiana Hosu. Concret, procurorii au clasat dosarul privind o presupusă tentativă de lovitură de stat, dar au clasat și dosarului legat de comportamentul șefilor Jandarmeriei în timpul protestului, când zeci de participanți au fost bătuți.
Cu toate acestea, deputatul PNL Ovidiu Raețchi, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaților, a precizat că există o prerogativă disciplinară ce poate fi folosită de Ministerul de Interne pentru a-i sancționa pe linie disciplinară pe cei responsabili de abuzurile comise contra protestatarilor pașnici. Totodată, Raețchi a avertizat că fără sancționarea celor responsabili de abuzurile din 10 august se va crea un precedent periculos, iar astfel ar putea avea loc noi represiuni.
Raețchi, pe Facebook: "Ca orice hotărâre a procurorilor sau judecătorilor, decizia DIICOT în dosarul 10 august trebuie luată ca atare și respectată, aceasta putând fi verificată doar în cadrul unui control ierarhic deja anunțat.
Există, însă, o prerogativă disciplinară ce poate fi folosită de ministerul de Interne. În contextul de azi, devine esențial să aflăm rezultatele anchetei interne pentru identificarea și sancționarea - măcar pe linie disciplinară! - a celor care se fac responsabili de abuzurile comise împotriva protestatarilor pașnici.
Fără sancțiuni și îmbunătățiri legislative, 10 august va fi un precedent periculos pentru funcționarea în limite constituționale a instituțiilor de forță și, implicit, pentru democrația din România.
Lucrurile nu vor rămâne așa în privința represiunii coordonate de PSD! Lucrurile se vor schimba și în privința modului în care Jandarmeria gestionează adunările publice, pentru că proiectul de lege menit să lărgească dreptul de protest este finalizat, semnat și intră deja pe circuitul legislativ.
Lucrurile nu vor rămâne așa!".