Candidatul PNL pentru Primăria Sector 6, Ciprian Ciucu, a prezentat miercuri pe Facebook dovada că edilul PSD al S6, Gabriel Mutu, a fost cel care i-a trimis pe respectivii pensionari să bruieze conferința de presă susținută de liberali. Concret, unul dintre pensionarii care au bruiat conferința de presă apare într-o poză pe pagina de Facebook a PSD Sector 6 alături de mai multe persoane din anturajul edilului Gabriel Mutu.
Ciucu, pe Facebook: "Cei care au făcut scandal la conferința de presă a PNL Sector 6 au fost trimiși de Mutu / PSD.
L-am identificat, chiar pe pagina de Facebook a PSD Sector 6, pe unul dintre aceștia. Ei au si recunoscut că sunt membri ai PSD.
Gabriel Mutu nu a recunoscut că i-a trimis el.
Este nedemn să te folosești de oameni în acest fel. Este nedemn atunci când recurgi la astfel de tactici. Dați mai departe ca să se știe adevărul!".
Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a negat în repetate rânduri că PSD i-a trimis pe respectivii pensionari să bruieze conferința de presă a PNL Sector 6: "Primul lucru pe care ar fi trebuit să îl facă doamna ministru Violeta Alexandru era să îşi ceară scuze cetăţenilor din sector pentru dezastrul lăsat de guvernarea liberală după mandatul 2012 – 2016. Ar face bine să nu denatureze realitatea şi să nu se mai filmeze în faţa clădirilor proprietate privată, pe care le prezintă ca fiind în administrarea Primăriei Sector 6, pentru că nu sunt. Să îşi asume nenorocirile pe care cei din guvernarea PNL le fac oamenilor amărâţi şi să nu mai dea vina pe altcineva pentru neputinţa PNL de a face ceva bun. Să majoreze pensiile, aşa cum este prevăzut în legea promulgată de PSD. Nicio persoană care a participat la acest eveniment nu a fost trimisă de PSD sau de autoritatea locală. Altă dezinformare transmisă de doamna ministru şi echipa PNL Sector 6".