Denunțul mincinos depus de vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, împotriva a patru protestatari rezist și doi jurnaliști, pe care îi acuză printre altele de distrugere, amenințare, hărțuire și chiar șantaj și constituire de grup infracțional organizat, ar putea avea consecințe grave pentru politician. Procurorii cărora li s-a adresat parlamentarul PSD au stabilit recent, emițând în acest sens o ordonanță de clasare, așa cum relatam AICI, că faptele reclamate nu există, având practic de-a face cu un denunț calomnios.
Mălin Bot a anunțat public că întrevede două căi de atac împotriva lui Iordache, una penală, alta civilă, și că le va folosi pe ambele pentru că plângerea penală mincinoasă este cu atât mai gravă și depusă cu rea credință cu cât vicepreședintele Camerei Deputaților, reclamantul, este fost ministru al Justiției și președinte al Comisiei parlamentare pentru legile justiției, deci are cunoștințe juridice la nivel academic, fiind exclusă o greșeală din necunoaștere.
Aflat printre cei vizați de plângerea lui Iordache (ca și semnatara prezentului articol), Mălin Bot a revenit, miercuri, la vila uriașă din Bragadiru, cât un dispensar municipal, a pesedistului pentru a-și expune public punctul de vedere mai ales că notorietatea sa în mediul online a determinat, la vremea respectivă, o campanie furibundă împotriva sa din partea televiziunilor adversare ale independenței justiției (Antena3 și RTV) care l-au indicat drept principal responsabil pentru cele întâmplate la poarta autorului OUG 13. În realitate, Mălin Bot se afla acolo doar pentru a filma evenimentul.
Amuzant este că în timpul liveului de miercuri pentru Youtube, pe care îl puteți urmări mai jos, în cadrul filmat de Mălin Bot și-a făcut apariția și deputatul mincinos într-o luxoasă limuzină BMW cu șofer. A intrat în curtea răcoroasă unde îl aștepta partenera de viață, fostă judecătoare, cu pensie specială de lux, fără a răspunde invitației jurnalistului de a-și face cunoscut punctul de vedere în această speță soldată cu o ordonanță de clasare din partea procurorilor Parchetului Cornetu în care se precizează cât de poate de limpede că faptele reclamate de Iordache nu există. Detalii AICI
Mălin BOT: „Am de gând să deschid un proces civil împotriva domnului Iordache în urma denunțului calomnios pe care acesta l-a depus la Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu. (...) Să plătească daune. Că nu poți să faci așa ceva. Nu poți să te duci la Parchet și să reclami, să acuzi niște oameni de niște fapte, de niște infracțiuni pe care ei nu le-au comis și să nu plătești după aia. Domnul Iordache se înșeală dacă își imaginează că treaba asta se va opri aici.
Domnul Iordache nu are nicio circumstanță atenuantă pentru că este jurist de profesie, a fost ministrul Justiției. El știe ce înseamnă o infracțiune, știe care sunt elementele constitutive ale infracțiunii, deci când s-a dus la Parchet, s-a dus cu reprezentarea clară a faptului că va face un denunț calomnios și că va depune o declarație mincinoasă în fața procurorilor. El s-a dus să inducă în eroare organele de urmărire penală, care, iată, organele la care noi am nimerit au fost procurori de bună credință și profesioniști și au anchetat normal cazul și au constatat că Iordache a reclamat prostii. Vă dați seama ce ticălos? Și el este parlamentar, este vicepreședinte al Camerei Deputaților, fost ministru al Justiției și minte cu nerușinare la Parchet? Ne-a acuzat și de șantaj, și de constituire de grup infracțional organizat...Numai de viol nu ne-a acuzat domnul Iordache...A mințit ca un șobolan în fața procurorilor. A reclamat fapte inexistente. Cât lipsit de bun simț să fii?!
În momentul în care Ordonanța Parchetului Cornetu rămâne definitivă, se vor întâmpla două lucruri: plângere penală pentru denunț calomnios, cum era pe vechiul Cod Penal, acum cred că se cheamă inducere în eroare a organelor judiciare, iar pe linie civilă, o să-i cerem daune domnului Iordache. O sumă consistentă, să zicem contravaloarea vilei în care locuiește familia dânsului. Noi dorim ca suma respectivă să fie folosită pentru a plăti publicitate pe Facebook și Google pentru mediatizarea ordonanței prin care se constată că domnul Iordache a depus denunț calomnios, denunț care a fost transmis de toate televiziunile de știri care sunt cu patroni penali și care ne-au denigrat timp de mai multe săptămâni în acea perioadă. Aceleași televiziuni ar fi trebuit să transmită astăzi faptul că Parchetul a decis că Iordache a mințit. Aceleași televiziuni ar fi trebuit să fie azi la poarta lui Iordache și să-l întrebe de ce a mințit și a indus în eroare organele judiciare. Dar asta nu se mai întâmplă. Și nouă ni s-a adus un mare prejudiciu de imagine care trebuie reparat prin plata unei sume mari cu care să plătim publicitate pentru a face cunoscut adevărul. Sau să plătească domnul Iordache publicitate la posturile de televiziune timp ce 15 zile ca să repare ce a făcut. Domnul Iordache ne-a reclamat pentru opt infracțiuni, despre care procurorii au constatat că nu există. Domnul Iordache a mințit cu bună știință procurorii!”
În legătură cu protestul pe care a fost chemat să-l filmeze - acțiune în cadrul căreia patru protestatari rezist au lipit pe poarta garajului coli A4 cu semnul arătat de Florin Iordache în plenul Parlamentului și i-au desenat pe gard „mânuțe” obscene cu spray de zăpadă - Mălin Bot a făcut următorul comentariu:
”Păi dacă în Legislativ, vicepreședintele Camerei Deputaților arată niște semne, înseamnă că e ok să fie arătate în spațiul public. Atunci de ce se supără domnul Iordache când îi aducem semnele acasă?! Din moment ce el însuși a dat întregii țări acele semne.. el nu are niciun motiv să se supere sau să reclame ceva când acele semne, pe care el însuși le-a folosit, îi sunt aduse la poarta imobilului. Înseamnă că el consideră normal să fie folosite. Aici putem fi chiar în situația unui caz de schizofrenie, de dublă personalitate: domnul Ciordache din Parlament, care consideră că acele semne sunt normale și acceptabile într-o societate civilizată, și a doua personalitate a domnului Ciordache, cea care s-a speriat când a văzut acele semne, a avut o stare de temere și tremurând s-a băgat sub pat în dormitor...Evident, nu e vorba de nicio dublă personalitate. Suntem în fața unui individ imoral, a unui individ care nu are niciun set de valori din moment ce a făcut acel semn în Parlament și a unui individ care iată, deși ocupă o funcție importantă în stat, s-a dus în fața unor autorități judiciare și a mințit în declarații și a făcut un denunț calomnios”.