Sub pretextul libertății presei, ministrul de Interne, Marcel Vela, a decis să redeschidă un site care propagă dezinformări peste dezinformări, ceea ce reprezintă, de fapt, un atentat la adresa presei. Este vorba despre site-ul justitiarul.ro, deținut de fostul colaborator al Securității Marius Albin Marinescu, un personaj care se află într-un război continuu cu președintele Klaus Iohannis.
Marius Albin Marinescu a fost dovedit ca fiind fost colaborator al securității urmare a unei decizii a ÎCCJ ce datează încă din anul 2008. Acesta a contestat respectiva decizie, dar demersul său a eșuat, în anul 2010 fiind consfiinţită ca definitivă decizia CNSAS prin care Marius Albin Marinescu este declarat colaborator al Securităţii. Colaborarea lui Marius Albin Marinescu cu Securitatea a început în 21 mai 1980, după cum arată tribuna.ro, documentele prezentate în instanță arătând că pârâtul a semnat la data de 21.05.1980 un <angajament> prin care se angaja să pună la dispoziția Securității o încăpere din apartamentul deținut în imobilul situat în municipiul Sibiu, strada Gheorghe Doja, nr. 83, conform Media Standard. Albin Marinescu a primit din partea Securității numele conspirativ "Rahova". Motivele care au stat la baza recrutării de către Securitate a lui Marius Albin Marinescu au ţinut şi de calităţile lui de tânăr "ataşat politicii partidului". "Recrutarea casei pârâtului a fost decisă de organele de Securitate pentru ţinerea legăturii cu reţeaua informativă stabilă, cât şi în vederea reanalizării şi instruirii acesteia, acesta fiind propus întrucât a satisfăcut stagiul militar în cadrul UM 0607 Sibiu, unde a fost cunoscut ca fiind disciplinat, fără vicii, ataşat politicii partidului şi statului şi care este apropiat de ofiţerul de contrainformaţii care l-a sprijinit în rezolvarea unor probleme personale", se mai arată în documente, potrivit Tribuna.ro.
Pentru a reliefa cât de surprinzătoare este decizia ministrului Marcel Vela de a redeschide un site care propagă fake news-uri, semnalăm că Albin Marinescu este cel care stă în spatele dezinformării privitoare la președintele Klaus Iohannis, conform căreia ar fi făcut trafic de copii, odioșenie preluată în urmă cu câțiva ani și de Antena 3 pentru intoxicarea publicului. (mai multe detalii AICI)
Grupul de Comunicare Strategică: "Ministrul Marcel Vela a transmis către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) solicitarea de redeschidere a site-ului www.justitiarul.ro.
Redeschiderea site-ului a fost cerută de un jurnalist, care și-a manifestat intenția de a elimina articolele ce conțineau informații false.
Grupul de Comunicare Strategică a analizat cererea transmisă și a fost de acord cu redeschiderea site-ului menționat, cu condiția ca administratorul să respecte următoarele condiții de transparență și etică jurnalistică:
– eliminarea articolelor ce conțineau informații false referitoare la COVID – 19
– filtrarea, pe viitor, de către administratorul site-ului a materialelor referitoare la acest subiect și publicarea doar a acelor materiale care conțin informații din surse oficiale și credibile
– asumarea publică a identității site-ului, cu indicarea adresei de contact și a persoanelor/persoanei care administrează conținutul site-ului
Decizia Grupului de Comunicare Strategică este bazată pe faptul că obiectivul nu este acela de a suprima publicații (aceasta fiind soluția în cazul în care nu este asumată o identitate a publicației sau se refuză rectificarea materialelor), ci doar acela de a preveni campanii de dezinformare".