Alt focar uriaș de COVID-19 la Suceava. Peste 300 de persoane de la un centru de recuperare neuropsihiatrică au fost testate pozitiv


Alt focar uriaș de COVID-19 la Suceava. Peste 300 de persoane de la un centru de recuperare neuropsihiatrică au fost testate pozitiv

301 persoane de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică, din comuna Cornu Luncii, Suceava, au fost confirmate cu coronavirus, relatează siteul obiectivdesuceava.ro. Majoritatea ar fi însă, la acest moment, asimptomatici.

Potrivit reprezentanților centrului, 242 de beneficiari și 59 de angajați au fost confirmați pozitiv cu COVID-19.

“Primul caz care de altfel ne-a determinat sa efectuam testarea intregului efectiv aflat in centru a fost confirmat la un pacient in data de 16 aprilie. Dupa depistarea acestuia, am procedat la testarea intregului efectiv de beneficiari, un numar de 369 de persoane, si a intregului efectiv de personal de ingrijire, 86 de cadre.

Din cei 369 de beneficiari, 242 au fost depistati pozitiv, iar din cele 86 de cadre, 59 pozitive. Cadre insemnand asistente, infirmiere, paznici si personal auxiliar aflat in centru de doua saptamani. In conditiile Ordonantei Militare 8, activitatea era organizata la modul o parte din personal timp de doua saptamani ingrijeste beneficiarii urmand ca la doua saptamani personalul sa se schimbe”, a declarat directorul executiv al Directiei de Sanatate Publica Suceava, doctor Manuela Trifan. Sursa: Obiectiv de Suceava

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.